miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCondiții de mizerie în jurul singurei piețe agroalimentare din Carei

Condiții de mizerie în jurul singurei piețe agroalimentare din Carei

Despre  haosul și mizeria care domnește în jurul singurei piețe agroalimentare din oraș am scris și vom scrie până când cineva va lua măsuri de igienizare a zonei respective,chiar dacă momentan instituțiile abilitate se preocupă mai mult de caprele celor care au participat la aniversarea cu bustul mobil a  omului de stat  care a fost Ionel Brătianu.

Mizeria care domnește în fiecare luni și vineri la intrarea în singura piațăagrolalimentară din oraș  a ajuns să pută până la București dar la primărie nu este perecepută decât de funcționarii simpli și onești care își fac acolo cumpărăturile în timp ce  factorii de decizie  sunt deja imuni la miros dar nu și la avantajele ce decurg din talciocul atent întreținut. Nu există hotărâre de Consiliu Local pentru desfășurarea în yilele de luni și vineri a talciocului ci numai pentru ziua de duminică și nici nu a fost aprobat vreun tarif pentru taxarea comercianților.

Pe cine din primărie  să intereseze că circulația rutieră este sufocată  în zonă,că proprietarilor  de chioșcuri  le scad vânzările  de la lună la lună dar ei trebuie să achite aceleași impozite către municipalitate,că cei care sunt încurajați să vândă haine vechi,second în exprimare americană,nu sunt cei nevoiași ci  un fel de intermediari pentru persoane ce rămân  mereu în umbră,căci nu e nimeni atât de naiv să creadă că geamantane intregi de haine cu care vine câte o persoană sunt hainele lor uzate din gospodărie și că fiecare a avut câte 5 rochii de mireasă sau de ocazie. Pentru etalarea mărfii,barierele POLIȚIEI  sunt numai bune.

Din păcate,acești oameni simpli sunt o masă de manevră prin care unii complexati de la etajul 2 din primărie, lipsiți orice fel de pregătire de specialitate în vreun domeniu,vor să fie băgați în seamă cu orice preț,chiar cu prețul umilirii acestor necăjiți ai sorții obligați la condiții medievale de comercializare a produselor lor sau al diminuării veniturilor unor particulari care au avut ghinionul să aibă chioșcuri pe partea cu strada Francisc Pall. În urma fiecărui talcioc,proprietarii de chioșcuri sunt nevoiți să curețe și să spele mizeria lăsată de comercianți și superficial curățată apoi de un angajat local.

Vă lăsăm în compania imaginilor pe care le vom prezenta săptămânal,la fel cum atragem atentia că în zonă nu este sursă de apă  și grup social pentru cei care sunt puși sa vândă direct pe caldarâmul străzii Francisc Pall. În tot acest timp,cea mai frumoasă piața de animale din județ,zace închisă,ferecată cu 7 lacăte,pentru ghinionul de a fi amplasată în apropierea locuinței unui factor de decizie.Piața de animale are asfalt pe întreaga suprafață,are mobilier prevăzut pentru un comerț civilizat,are sursă de apă și  grup social.

 

4 COMENTARII

  1. jalnic ai ajuns eugene daca umbli deja dupa trena lui ilie…simti tu ca iese ceva dupa controalele din CAREI si te dai bine cu viitoru primar?
    hai ca te faci de ras cu postacii tai care ar face bine sa iti plateasca datoriile pana ai cu ce ca iar ajungi de unde ai plecat sai mai bine yis cum ai venit in carei si ai pus curu in casa nationaliyata a lui yoli fotografu si apoi ai facut marcile cu mobila dusa in ungaria si apoi ai falimentat crasna si ai vandut terenu prin soferu tau la kkland…dai inapoi padurea la ianculesti jenobacsi?

  2. daca te referi la oamenii care au decis ca in mijlocul orasuluii sa fie aceasta harababura iti dau dreptate.
    cum ar fi ca pe straduta decebal din satmar sa fie un talcioc de 2 ori pe saptamana? la fel este si artera din Carei care face legatura intre 2 cartiere din oras iar oamenii sunt obligati sa ocoleasca km pana la destinatie!
    de vcand se fac talciocuri in centrul oraselor din satmar? tipic pentru udmr coldusi!

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente