joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareConferința Interregionala a Consiliului Regional al Elevilor a avut loc la Satu...

Conferința Interregionala a Consiliului Regional al Elevilor a avut loc la Satu Mare

În perioada 24-26 Octombrie 2014 a avut loc la Satu Mare Conferința Interregionala a Consiliului Regional al Elevilor Nord-Vest și Vest, organizată de Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și DJST Satu Mare și sprijiniți de Vila Bodi. La acestă conferință au participat reprezentanții elevilor din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj și Hunedoara.

Deschiderea oficială a conferinței a avut loc în SALA GALERIE de la Centrul de Creație Satu Mare, unde au participat ca și invitați domnul director al DJST Satu Mare, Dragoș Virgil, directorul Centrului de Creație Satu Mare, Robert Laszlo și domnul inspector pe activități extra-școlare Nicu Miclăuș. După deschiderea oficială a conferinței, a urmat un program prin care invitații au putut descoperi frumusețile orașului Satu Mare.

A doua zi, a început cu prezentarea rapoartelor de activitate ale Consiliilor Județene participante. Fiecare președinte CJE și-a prezentat activitățile realizate în anul școlar 2013-2014. Această prezentare a fost urmată de ședința Consiliului Regional al Elevilor Nord-Vest, în cadrul căreia s-a discutat despre campania care va fi implementata in urmatoarele zile la nivel de regiune și anume o campanie de mobilizare de ieșire la VOT a tinerilor. La finalul zilei, elevii au vizitat Tezaurul României expus la Muzeul Județean de Artă din Satu Mare.

În ultima zi a Conferinței Interregionale, reprezentanții județelor au participat la o sesiune de lucru facilitată de Amelia Baciu, inspector școlar activități extra-școlare IȘJ Maramureș. După aceste activități de dezvoltare personală și colectivă, s-au împărțit diplome și fiecare participant și-a exprimat părerea față de organizarea acestei conferințe.

Cele mai grele momente au fost la despărțire, întrucât la pornirea delegațiilor au urmat momente încărcate de emoție, de îmbrățișări și urări de bine deoarece Consiliul Elevilor nu este doar un grup care reprezintă elevii ci și o familie .

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente