sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleCopiii sub 12 ani nu mai sunt amprentați pentru obținerea pașapoartelor electronice

Copiii sub 12 ani nu mai sunt amprentați pentru obținerea pașapoartelor electronice

Copiii care nu au împlinit încă 12 nu mai sunt amprentați, începând de luni, pentru obținerea pașapoartelor electronice, în condițiile în care, până acum, amprentarea minorilor era obligatorie începând de la vârsta de șase ani, informează Direcția Generală de Pașapoarte.

Potrivit sursei citate, ca urmare a unei decizii a Comisiei Europene, „începând cu data de 12 august 2013, minorii care nu au împlinit vârsta de 12 ani sunt exceptați de la obligația de furnizare a impresiunilor digitale”.

Hotărârea a fost luată în contextul în care, din 31 decembrie 2008, când România a început să emită pașapoarte electronice, și până la 12 august 2013, copiii erau amprentați începând cu vârsta de șase ani.

Conform Direcției Generale de Pașapoarte, valabilitatea pașaportului simplu electronic pentru copiii care nu au împlinit 12 ani va fi de trei ani, iar documentul va costa 244 de lei.

În același timp, minorii care au împlinit deja 12 ani vor avea pașaport valabil cinci ani, la prețul de 270 de lei.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente