joi, aprilie 25, 2024
AcasăCosul cu vipereCos cu ViPere: Votezi ca oaia, trăiești ca..., câinele

Cos cu ViPere: Votezi ca oaia, trăiești ca…, câinele

              Disperați după bani, cei de la ”put-ere” au dat o ”ordonanță de urgență” care-i obligă pe pruncii nostri să plătească un impozit de 40% pentru banii obținuți cu colindul, cu sorcova sau prin oricare alte metode specifice sărbătorilor de iarnă. Ordonanța 112 mai stabilește că toți copiii care nu declară banii obținuți din colindat vor fi amendați drastic, cu sume care pot depăși cu mult ce-au adunat micuții de sărbători. 

Pe lângă declararea banilor adunați din colindat, copiii vor trebui să facă și liste amănunțite cu toți adulții colindați, ca să fie impozitați și ei la rândul lor. ”La fel cum în cazul unui angajat plătește taxe la stat nu doar el, ci și firma, la fel e normal să fie și în cazul colindătorilor, să plătească atât ei, cât și persoana care le-a dat bani”, susține Ionuț Buzunar Spart, ministrul de preFinanțe, potrivit time new roman.

Ana-F s-a conformat imediat și deja a început să trimită notificări tuturor pruncilor din țară cu barza din dotare. Ba, mai mult, a dat dovadă de exces de zel și a trimis notificări inclusiv pentru bani câștigați în 2012, când unii dintre copii nici măcar nu știau să vorbească și nu aveau cum să meargă la colindat. ”Copiii nu votează, dar cu banii de la ei putem să dăm ajutoare sociale la votanții noștri”, au explicat initiatorii. 

Facem haz de necaz dar pe undeva aceste lucruri se relectă în viața noastră de zi cu zi. Copiii noștri nu prea înteleg ce se întâmplă dar vor simți pe pielea lor toate jongleriile făcute de guvernanți pentru a mai stoarce un leu de la bietul român… care este oricum sărac lipt. Dar cei cu bănuțul gros trăiesc bine mersi, doar ei fac legile, nu? Păcat că direcția nu-i una foarte ortodoxă… #Rezist nu mai rezistă, iar nouă ne mai rămâne decât să sperăm că în 2020 nu vom vota iar… ca oile! 

*Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente