vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleNationaleCum va fi vremea luni și marți, în țară și în Capitală

Cum va fi vremea luni și marți, în țară și în Capitală

romania-2202-color

Luni, valorile termice se vor menține peste mediile climatologice. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua pe arii extinse în sudul, în sud-estul țării și local în restul teritoriului, informează Administrația Națională de Meteorologie.

În zona montană, la peste 1400 m, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 7 grade. În zonele joase, mai ales noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.

LA BUCUREȘTI

Vremea va fi închisă, dar se va menține caldă pentru această perioadă. Temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

MARȚI

Valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior în mare parte din țară, astfel încât vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată în regiunile intracarpatice. În sudul și în estul țării, cerul va fi mai mult noros și local vor fi ploi slabe și burnițe. În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare, iar ploile izolate. La munte, la altitudini de peste 1800 m, izolat, vor mai fi condiții și de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, iar cele minime, în general, între -1 și 7 grade. În zonele joase pe arii restrânse va fi ceață.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente