vineri, martie 29, 2024
AcasăsusEveniment cultural sătmărean de excepție la Sighet, Felician Pop și-a lansat cartea...

Eveniment cultural sătmărean de excepție la Sighet, Felician Pop și-a lansat cartea Turn desfrunzit

Marți, 25 noiembrie, la Sala Radio din Sighetu Marmației a avut loc lansarea volumului „Turn desfrunzit” de Felician Pop. Această lansare a fost așteptată cu mult interes de către sigheteni, probă și faptul că la eveniment au participat peste o sută de iubitori ai literaturii.

Despre carte au vorbit: Brîndușa Oanță (redactor șef – Radio Sighet), Adela Pop (președinte UAP – Sighet), profesorul Horea Picu, Ioan Mariș (directorul Editurii „Valea Verde”), Daniela Onița-Ivașcu (din partea Consiliului Local Sighet), Vasile Muste (șeful Casei Municipale de Cultură Sighet), Aurel Pop (directorul Editurii „Citadela”), Robert Laszlo (directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare) și Ileana Popovici (directoarea Grădiniței din Biserica Albă, Ucraina).

Vorbitorii au reliefat originalitatea, dar și curajul autorului de a spune lucrurilor pe nume, subliniind faptul că atitudinea civică și spiritul social sunt componente durabile ale acestui spațiu.
Sighetenii au apreciat faptul că viața culturală sătmăreană poate reprezenta oricând o paradigmă spirituală a unei comunități multiculturale și au mărturisit că au observat că de câțiva ani încoace, viața culturală sătmăreană a devenit extrem de efervescentă și diversificată.

În final, Felician Pop a ținut o pledoarie pentru necesitatea înălțării omului prin cultură. El i-a îndemnat pe cei tineri să opteze pentru un proiect existențial aici acasă și să nu devină slugile altora. România se poate reconstrui doar din interior pentru că are resursele necesare unei adevărate resurecții naționale.

Intervenția cea mai emoționantă i-a aparținut Elenei Popovici din Biserica Albă, care a ținut să mulțumească public autorităților județului Satu Mare pentru sprijinul real și constant pe care Sătmarul îl acordă românilor din dreapta Tisei.

În final au mai fost prezentate publicului cartea „Reb Ancili și alte povestiri vesele despre evreimea Oașului” tradusă de Felician Pop și revista „Force Toursim Satu Mare” care prezintă principalele atracții turistice ale județului nostru.

Carte2 Carte3

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente