Acasă Locale Stiri Satu Mare Manifestări la Satu Mare de 1 Decembrie

Manifestări la Satu Mare de 1 Decembrie

Consiliul Județean, împreună cu Primăria Satu Mare și Instituția Prefectului pregătesc o serie de manifestări cu prilejul zilei de 1 Decembrie, „Ziua Națională a României”. Detalii cu privire la programul manifestărilor dedicate acestei zile au fost oferite de conducerile celor trei instituții în cadrul unei conferințe de presă organizate azi, 25 noiembrie.

La întâlnirea cu jurnaliștii au participat prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor și viceprimarul municipiului, reședință de județ, Radu Roca.

Manifestările vor începe luni, 1 decembrie, la ora 09.45 cu depuneri de coroane la busturile lui: Mihai Viteazul, Corneliu Coposu, Ion I.C. Brătianu și Iuliu Maniu.

La ora 11.30 va fi sfințită noua troiță dedicată memoriei eroilor neamului, iar la ora 12.00 vor avea loc depuneri de coroane, urmată de parada militară la statuia lui Vasile Lucaciu.
Tot cu acest prilej, în aceeași locație, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare va susține un recital în cinstea zilei de 1 Decembrie.

Sărbătoarea va continua cu un spectacol artistic ce va avea loc la scena amplasată în Piața 25 Octombrie. Pe scenă vor evolua: Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Petrică Mureșan, Maria Petca Poptean, Georgiana Marina, Nicolae Mureșan, Ioan Dordoi și Felix Galan, Florentina și Petre Giurgi, Ansamblurile „Cununița” și „Cununița Năzdrăvană”, George Negrea, Trupa „Harp” și Park Folk Grup.

La ora 19.00, pe scena din Centrul Nou va concerta formația „Talisman”. Tot de la aceeași oră, la Filarmonica „Dinu Lipatti” va avea loc un concert simfonic susținut cu ocazia „Zilei Naționale a României”.

Seara se va încheia, la ora 20.00, cu un superb foc de artificii.

De asemenea, organizatorii vor pregăti 3.000 de porții de fasole cu ciolan.

- Advertisment -

Cele mai populare

Vă prezentăm 10 alimente toxice, care îngrașă și conțin multe chimicale. Iată cu ce le puteți înlocui

Un stil de viață sănătos implică hrană cât mai naturală, fără alimente procesate și pline de chimicale, sport...

Eşalonări pe 12 luni la plata taxelor în contextul pandemiei

Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă...

Juventus a învins la limită pe teren propriu

Formația italiana Juventus a primit vizita maghiarilor de la Ferencvaros marți seară într-o partidă care a contat pentru...

Liverpool neputincioasă în meciul cu Atalanta

Miercuri seara Liverpool a primit vizita celor de la Atalanta în etapa cu numărul 4 din grupele Ligii...

Comentarii recente