vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareFemeie de 60 de ani descoperită înecată în Someș

Femeie de 60 de ani descoperită înecată în Someș

somes

Sâmbătă, 14 martie, la orele amiezii, pompierii sătmăreni au intervenit pentru scoaterea unui cadavru ce plutea pe Someș, în zona Podului Golescu, spre Micro 16. Corpul neînsuflețit a fost scos din apă la aproximativ un km de Podul Golescu.

Pe lângă pompieri, la fața locului au fost prezenți și echipaje de jandarmi, polițiști, respectiv de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Victima este o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani. Potrivit personalului de pe Ambulanță femeia a stat în apă cel puțin 4-5 ore.

Cadavrul femeii, ce plutea pe suprafața apei, a fost observat de mai mulți pescari aflați în zonă. Potrivit unuia dintre pescari, Vasile Bușat, în momentul în care a văzut cadavrul, acesta plutea la aproximativ cinci metri de mal după care a intrat sub un trunchi de copac și a dispărut în apă.

Încă nu se cunoaște identitatea femeii și nici împrejurările în care a ajuns în apă, deși, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cea mai plauzibilă variantă este că femeia s-a aruncat în Someș.

Pompierul Oliver Szekely spune că victima nu are niciun act de identitate asupra sa, astfel că nu se știe nici numele, domiciliul sau vârsta exactă a acesteia.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente