vineri, aprilie 26, 2024
AcasăreportajeGoralii - sufletele românești din sudul Poloniei

Goralii – sufletele românești din sudul Poloniei

Puțină lume știe că în Munții Tatra din sudul Poloniei trăiesc niște ”români” care au emigrat acolo în urmă cu sute de ani. Aceștia se numesc Gorali (Munteni) și în pofida trecerii timpului, una dintre cele mai puțin cunoscute grupări românești, nu și-au uitat obiceiurile.
Ei trăiesc în jurul orașelor Zywiec, Zakopane și Nowy Sacz. Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfățișarea și firea lor îi dau de gol: nu sunt slavi! În fapt, goralii sunt urmașii păstorilor valahi din Transilvania care au practicat transhumanţa încă din secolul XII.

Localitatea cu cei mai mulți Gorali, care se declară a fi urmașii românilor, este Koniakow (satul călăreților),  Călărașul românesc.  Koniakow se afla aproape de granița cu Cehia și Slovacia.

Muzica seamănă izbitor cu melodiile tradiționale din Zona Codru, Valea Someșului, Maramureș și Bistrița.

Pe la 1600, actele poloneze aminteau existența a peste 500 de sate românești, parte a acestora fiind locuite de urmașii lui Dragoș Vodă prin nepoții săi, Drag și Sas. Păstorii români au populat în Polonia culmile munților, aducând cu ei civilizația Carpaților și învățându-i pe polonezi să trăiască la munte.

Multe lucruri ce se păstrează în Polonia drept tradiție a muntelui, păstoritului, lemnăritului sau plutăritului este o moștenire româno-valahă. Spre deosebire de muntenii noștri, goralii polonezi de azi își păstrează tradițiile cu smerenie. În curtea fiecărei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang în domeniu), se păstrează și vechea căsuță de lemn moștenită din bătrâni, utilată complet în stil ancestral și uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul tradițional: totul, începând de la laiți și până la țoluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de satul transilvănean de odinioară. Goralii știu că sunt români, se proclamă ca atare (cu mândrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munți se numește, în traducere, „Capela Valahă”, și e condus de violonistul Zbyszec Walach. Unele mâncăruri sunt „ca pe la noi”, brânza se identică cu cea din Transilvania, iar țuica (la gust și ca metodă de preparare) este aceeași ca horinca noastră.

Din păcate, limba aproape că a dispărut, se mai păstrează totuși niște cuvinte cum ar fi: Brânză, fluier, cătun, vatră, sau expresii cum ar fi:”Vai de mine”.

Goralii s-au stabilit acolo între veacurile XII-XVI, ultimul sat românesc fiind întemeiat în 1509.

Cauzele primelor veniri ar fi fost condițiile grele din Ardeal, lipsa de pășiuni și faptul că românii erau luptători de elită, fideli polonezilor. Fără a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit în lupte, fapt pentru care erau răsplătiți cu drepturi și pământuri. În sate mai poți găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe biserici vechi, deși catolice azi, încă mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele și mobilierul acestora sunt tipic românești. Ultima „infuzie” cu iz românesc a intrat în sudul Poloniei după cel de-al doilea război mondial, când o mare parte a comunităților poloneze din Maramureș și Bucovina s-au repatriat.

În Polonia, goralii sunt asimiliați cu eroi, cu oameni liberi ai munților.

Datorită faptului că își păstrează cu sfințenie tradițiile, goralii constituie o puternică concurență pe piața agroturismului montan.

Va urma …

George NEGREA

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente