Seria seminariilor de instruire și formare profesională a continuat în data de 3 octombrie cu un seminar adresat specialiștilor în domeniul impozitelor și taxelor locale din cadrul unităților administrativ – teritoriale din județul Satu Mare. Seminarul a fost organizat de către Instituția Prefectului în colaborare cu Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare, la întâlnire fiind prezenți un număr de 65 de reprezentanți ai primăriilor.
În cadrul seminarului a fost prezentat manualul de proceduri privind executarea silită, dezbaterea fiind susținută de către jr. Dan Mirel, șeful Serviciul Evidența Veniturilor, Urmărire și Executare Silită din cadrul Direcției de Impozite și Taxe Locale (DITL) a Primăriei municipiului Satu Mare.
Acest seminar continuă seria acțiunilor propuse de Instituția Prefectului – județul Satu Mare care implementează Planul de acțiune pentru anul 2013 privind creșterea calității furnizării serviciilor publice în județul Satu Mare, având ca scop modernizarea, eficientizarea și responsabilizarea serviciului public în județ.
O importantă componentă a planului este crearea unui cadru administrativ și organizatoric de instruire/informare profesională – seminarii și conferințe tematice în vederea asigurării unui mod de lucru unitar și coerent în aplicarea legii. Obiectivul general este de a asigura un mod de lucru unitar și coerent în aplicarea legii în cadrul tuturor administrațiilor locale din județ.
Astfel de seminarii de instruire și informare profesională se vor organiza săptămânal și în cadrul acestora vor fi dezbătute teme diverse, printre care întocmirea bugetelor de către primării, protecția mediului, registrul agricol etc.
Ar fi cazul sa mai ii instruiasca cineva ca vai mama multi sunt ca si curca intre lemne