Guvernul a aprobat hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă, au declarat surse oficiale. Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepția celor din instituțiile publice a căror activitate trebuie asigurată.
Ziua liberă este recuperată la o altă dată.
Premierul Victor Ponta a declarat anterior că agenda ședinței de guvern include hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă și a precizat că speră ca „predicțiile extrem de optimiste” ale industriei de turism să se adeverească și să rezulte venituri mari.
Duminică seara, premierul Ponta a afirmat că Guvernul va declara, probabil, ziua de 2 mai 2014 drept zi nelucrătoare, care să fie recuperată la o altă dată, pentru a lega 1 Mai de zilele de sâmbătă și duminică.
Asociația de Promovare Litoral-Delta Dunării și Federația Asociațiilor de Promovare Turistice din România au solicitat Guvernului să declare 2 mai 2014 zi națională liberă, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, pentru sprijinirea turismului.
În acest an, Ziua Internațională a Muncii – 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi.
Cele două organizații au solicitat Guvernului emiterea unui act normativ pentru declararea zilei de vineri 2 mai 2014 ca zi națională liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată în cursul lunii mai.
fain fain …cred ca lumea se bucura de inca o zi libera..
ce veste bunaa
ce bineeee!