sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareIncendiu la o casă din Lazuri

Incendiu la o casă din Lazuri

pompieri (2)

În ziua de 10.08.2015, în jurul orei 12:22, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, din localitatea Lazuri.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la anexa casei și la acoperiș, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuință.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia și reușind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de flacăra unei brichete în contextul jocului copiilor cu focul, într-o zonă în care erau depozitate materiale combustibile, respectiv paie și materiale din plastic și lemn.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars materialul lemons din componența anexei, uneltele de uz casnic din încăperea afectată de focar și acoperișul pe o suprafață aproximativă de 2 m2.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente