sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleIncepând de miercuri Serviciul Pașapoarte este operațional în noul sediu al Prefecturii

Incepând de miercuri Serviciul Pașapoarte este operațional în noul sediu al Prefecturii

Având în vedere finalizarea lucrărilor de conectare a rețelelor specifice înainte de termenul stabilit inițial, începând de mâine Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte devine operațional și va putea deservi cererile cetățenilor privind eliberarea oricărui tip de pașaport.

În zilele următoare, până la sfârșitul săptămânii vor fi deservite toate persoanele care se prezintă la ghișeu, indiferent dacă au sau nu programare realizată, pentru asigurarea recuperării perioadei în care serviciul a fost indisponibil.


“Vă așteptăm astfel în noua locație, în sediul administrativ de pe strada Alexandru Ioan Cuza colț cu strada Mircea cel Bătrân – intrarea la Pașapoarte se realizează de pe strada Cuza.

Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a redeschide în cel mai scurt timp și serviciile de permise, înmatriculări și apostilare documente”, transmite Prefectura Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente