joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareInfracțiune de lovire

Infracțiune de lovire

batuta

Miercuri, în jurul orei 17.20 polițiștii din cadrul Secției Carei au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că pe raza localității Lucăceni o persoană ar fi fost agresată. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că unei femei, în vârstă de 33 de ani, i-ar fi fost aplicate lovituri cu pumnii la nivelul corpului, de către concubinul său, în vârstă de 41 ani. Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool și a unor discuții personale. Victima fiind însărcinată a fost transportată la Spitalul Municipal Carei, unde în urma investigațiilor medicale fectuate s-a stabilit că sarcina nu a fost pusă în pericol, iar persoana nu a suferit vătămări care să necesite internarea.
În această situație se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente