miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEducatie&CulturaInspectoratul Școlar Satu Mare are noi directori adjuncți

Inspectoratul Școlar Satu Mare are noi directori adjuncți

Noi inspectori adjuncți la conducerea Inspectoratului Școlar Județean – IȘJ Satu Mare, numiți prin ordin de ministru. Potrivit informațiilor, începând cu data de 28 iunie 2021, profesoara Szejke Ottilia și profesoara Chiș Monica Liliana au fost numite, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspectori școlari generali adjuncți la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. Acestea au fost numite în funcție până la organizarea concursului de către Ministerul Educației, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2020-2021. Catedrele pe care cele două pofesoare sunt titulare, le-au fost rezervate.

Totodată, profesoara Dragomir Corina Florica, a fost numită în funcția de director la Casa Corpului Didactic Satu Mare. Numirea a intrat în vigoare la aceeași dată, 28 iunie 2021, și este valabilă până la organizarea concursului de către Ministerul Educației, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2020-2021. De asemenea, catedra pe care aceasta este titulară, i-a fost rezervată. Având în vedere faptul că anul școlar 2020 – 2021 se încheie peste o lună bună, adică la data de 31 august 2021, se pune înrebarea care era necesitatea respectivelor numiri în funcție.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente