AcasăLocaleÎntâlnire oficială la Satu Mare: discuții despre proiecte majore și colaborări internaționale

Întâlnire oficială la Satu Mare: discuții despre proiecte majore și colaborări internaționale

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, și viceprimarul Cristina Tămășan-Ilieș au avut o întrevedere cu Giacomo Solari, șeful Biroului Contribuției Elvețiene în România și adjunct al ambasadorului Elveției. Discuțiile au vizat proiectele aflate în derulare care transformă orașul și întăresc deschiderea administrației locale către parteneriate internaționale.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat proiectul „Transformarea Liceului Teoretic German Johann Ettinger în clădire NZEB”, o investiție de 38 de milioane de lei, finanțată prin Programul Elvețian. Prin această modernizare, liceul va deveni o instituție de învățământ a viitorului, cu un consum de energie aproape zero, aliniată standardelor europene de eficiență energetică.
Administrația locală subliniază că astfel de colaborări contribuie la dezvoltarea durabilă a municipiului și la crearea unui mediu educațional modern, adaptat nevoilor generațiilor viitoare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare