marți, mai 14, 2024
Acasăinterviu JurnalInterviu cu Delia Gabor: ''Bucurați-vă de orice lucru mărunt din viața voastră...

Interviu cu Delia Gabor: ”Bucurați-vă de orice lucru mărunt din viața voastră și nu lăsați răutatea să vă inunde sufletele!”

delia-gabor-interviu-adrian-bilanici (7)1. Pentru început poți să-mi spui câteva lucruri despre tine?

1. Mă numesc Delia Gabor, sunt o simplă persoană, visătoare și îndrăzneață.  Am 18 ani și sunt elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național „Ioan Slavici”. Iubesc animalele, sunt o fire sensibilă dar, totodată mă consider și o fire puternică. Îmi place să fiu sinceră și să spun ceea ce gândesc în față. Nu îmi e teamă de adevăr,  urăsc minciună și persoanele prefăcute.

2. Cum trebuie să arate pentru tine băiatul ideal?

2. Bărbatul ideal?  Pot spune că nu am un anumit tipar în privința bărbatului ideal. Consider că frumusețea este trecătoare iar ceea ce contează cu adevărat este caracterul și personalitatea. Atâta timp cât un bărbat știe să îi ofere femeii de lângă el respectul, înțelegerea și tot ceea ce are nevoie pe plan sentimental și moral, pentru mine este bărbatul ideal.

3. Cum comentezi expresia ,,a fi om e lucru mare, să fii domn e o întâmplare”?

3. Este destul de important, ca indiferent de statutul social pe care îl deții să îți urmărești obiectivele fără să îi calci în picioare pe ceilalți, să încerci să îi ajuți pe cei ce au nevoie de ajutorul tău și să nu uiți niciodată de unde ai plecat. A fi domn poate reprezenta un privilegiu cu care ne naștem  dar poate fi și un lucru pe care îl dobândim prin propriile noastre puteri. Omenia  ar trebui să reprezinte o calitate esențială în existența fiecărui individ indiferent de statutul pe care îl deține.

4. De ce crezi că tot mai mulți tineri cad în patima drogurilor?

4. Desigur sunt nenumărate motive, unii tineri cad în patima drogurilor din cauza anturajului, poate din curiozitate sau poate din cauza anumitor probleme personale, astfel încercând să fugă sau să  scape de realitate. Consider totuși că indiferent de probleme sau de situațiile prin care trec, tinerii ar trebui să învețe să spună NU chiar dacă tentația e mare sau anturajul încearcă să îi convingă că nu este un lucru rău.

delia-gabor-interviu-adrian-bilanici (12)5. Crezi în dragoste la prima vedere? De ce?

5. Îmi place să cred că există dragoste la prima vedere, deși nu mi s-a întâmplat niciodată. Într-adevăr, nu este vorba despre o iubire dezvoltată și profundă ci de un răspuns pasional al propriului creier în momentul în care zărește persoana de care ne place. Ceea ce demonstrează  că este mai mult o atracție fizică și psihică foarte puternică.

6. Ce hobby-uri ai?

6. Deși nu am foarte mult timp liber în această perioada, îmi place să citesc,  să gătesc,  să fac plimbări și să stau cu prietenii și familia.

7. Ce apreciezi cel mai mult la un om?

7. Ceea ce apreciez cel mai mult la un om este sinceritatea deoarece orice relație interumană este clădită  pe sinceritate. Mai apreciez simțul umorului, inteligență și onestitatea.

8. Ce înseamnă Satu Mare pentru tine?

8. Când pronunț Satu Mare gândul îmi fuge la orașul în care m-am născut,  am crescut și m-am format eu ca persoană.  Satu Mare este locul în care am legat prietenii care sper să rămână pe viață. Satu Mare este locul în care am învățat ce înseamnă să ai o inima bună,  ce înseamnă să vi în ajutorul celor mai puțini norocoși. Satu Mare este locul în care mi-am petrecut și încă îmi petrec poate cea mai frumoasă parte din viață.

delia-gabor-interviu-adrian-bilanici (5)9. Cât crezi că pot conta banii în ziua de azi?

9. În ziua de azi, influenți sunt considerați cei ce au bani, pentru că așa cum spun alții, banii pot cumpără aproape orice. Părerea mea este că banii sunt doar o parte minoră a vieții. Cineva spunea că un om fericit este cel ce se mulțumește cu ceea ce are și știe să se bucure de orice, chiar și de o rază caldă de soare. Din păcate toți fug în stânga și în dreapta în goana după bani și uită să profite și să se bucure de viață și tinerețea din sufletul lor.

10. Crezi că o lume condusă de femei ar fi mai bună?
10. Bărbații au forță iar femeile au inteligență, bărbații au putere însă femeile „plămădesc” esență,  de aceea consider că o lume condusă în paralel de bărbați și de femei ar fi o lume mult mai bună. Femeia îi este egală bărbatului, iar ceea ce îi lipsește unuia celălalt trebuie să completeze.

11. Îți mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștri?

11. Îți mulțumesc și eu. În viață trebuie să faci ceea ce îți place și să lupți pentru visele și aspirațiile tale. Bucurați-vă de orice lucru mărunt din viața voastră și nu lăsați răutatea să vă inunde sufletele!

A consemnat  Adrian Bilanici

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente