marți, mai 14, 2024
AcasăOpinie Sorin OrosSorin Oros: Curajul la români

Sorin Oros: Curajul la români

 

oros-1Motto: „E ușor să fii curajos de la distanță” Proverb indian Sioux

Am învățat din istorie că românii sunt o națiune curajoasă. Că am ținut piept (mai ales femeile!) tătarilor și turcilor, că Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a smintit, la Vaslui, că Mircea cel Bătrân le-a aruncat bolovani în cap, la Posada, și că bravii soldați români i-au distrus pe nemți la Mărăști, Mărășești și Oituz. Mai știm că soldații care au scăpat cu viață, din primul război mondial au murit eroic, la Cotul Donului, alături de nemți și în Câmpia Panoniei și-n Munții Tatra, alături de ruși, în al doilea război mondial. Istoria îl mai consemnează apoi și pe unul, Vasile Roaită, mare comunist, care-a tras o sirenă. Vasilică ăsta e singurul biped care a reușit să penetreze femeia-pește, pentru că, altfel, toată povestea cu jertfa lui cu mâna-ncleștată pe butonul sirenei, prin care-i chema pe muncitori la luptă, împotriva burghezo-moșierilor este una cosmetizată de istoricii comuniști. Așadar, știm bine că românii sunt eroi, că sunt dârji și că sunt curajoși. Manualele de istorie din ultimii 71 de ani (45 de comunism și 26 de neocomunism!) doar asta ne-au învățat. Ei bine, acum, în 2016 mă întreb unde e curajul românilor?! Unde e eroismul și dârzenia cu care-și apărau glia străbună, unde e Vasile Roaită postdecembrist (chiar cosmetizat!) să mai tragă de o sirenă, chemându-ne la luptă pentru a ne apăra… Atelierele Grivița, fabricile și pădurile, țara mai concret?! Bietul Vasilică nu mai e. Și nu mai e nici Ștefan și nici Mircea…

Au fost, în schimb, alții… un Ion negativ, un „Emil și detectivii”, un Traian „marinel” și-un sas din șase șași cu șașe case. Dar nici unul nu a pus mâna pe sirenă (mă rog, poate Băse a mai atins câte una, prin porturi îndepărtate!). Nici ei dar nici noi, pulimea și pizdimea care ne tragem din eroii dârji de mai sus. I-am lăsat pe toți să ne sugă sângele, să vândă fabricile pe bucăți, să taie copacii din care Țepeș făcea țepe pentru mahomedanii cuceritori, să eludeze legile statului, să fure tot ce au vrut, să ne vândă, ba la unii, ba la alții. N-am avut sânge-n instalație ca să ne opunem. Ba, mai mult, văzând că se poate fura orice, de oriunde, și oricând, am început și noi să furăm. Am devenit ca ei. Suntem toți, cu mic cu mare, responsabili de distrugerea României! Am stat 26 de ani și am asistat, pasivi, la distrugerea țării. Am tăcut și-am îndurat umilințe și mizerii. Am avut vise și speranțe și ne-am căcat pe ele. Am devenit răi, mincinoși și meschini. Ne-am transformat în lupi flămânzi, într-o goană nebunească după pradă. Pradă care este însăși țara noastră, România noastră! Nimeni nu a avut curajul să reacționeze. Am stat și am tăcut continuu. Eram preocupați să tăiem bucăți din prada care se împuțina mereu, din țara care ne-a născut, din părinții care ne-au făcut. Pentru că prădând totul ne-am prădat și părinții, trecutul lor, istoria lor, și, paradoxal, viitorul nostru. Noi, acum, nu mai avem nimic. Tăcând mereu i-am lăsat pe demagogi să urle, să vorbească. Iar acum am uitat să vorbim… Dar am învățat altceva. Acum știm să scriem! Acum avem curajul să scriem. Acum avem curajul să fim eroi, să fim dârji, să fim de neclintit. Da, avem curaj… pe facebook! Dacă în urmă cu sute de ani se dădea chemarea la luptă prin aprinderea focurilor pe vârfurile dealurilor, dacă dârjii comuniști răspândeau manifeste, iată că acum revoluțiile se fac pe facebook! Din scaunul rotativ, din fața calculatorului. De acasă toți suntem mari eroi. Avem curaj, avem tupeu. Lașitatea a dispărut din sângele românilor. Conform unei reclame TV acum curajul nostru se află… la un click distanță. Nu mai ieșim în stradă să manifestăm, să ne urlăm durerile, să ne mobilizăm. Acum blestemăm, înjurăm și ne dăm eroi, plini de curaj, pe facebook.

Sunt tot felul de grupuri înființate în spațiul virtual; anti Ponta și Băsescu, pro D.N.A. și Iohannis, anti U.D.M.R, pro Becali, anti Becali, etc. Aici, în aceste grupuri, fiecare erou dacic își bagă, își scoate, îți dă sfaturi, știe tot, blestemă, mobilizezaă, decretează. Postacul facebook(i)-an este Dumnezeu! Deține adevărul suprem! El știe politică, fotbal, economie, medicină, comerț, are citate celebre, emise de alții, dar postate de el, fără citarea sursei, îi înjură pe musulmani și, în timpul liber, când se odihnește din eroism, agață femei care au poze photoshop-ate. Are un curaj copleșitor, care te face să te simți mic în fața lui. Mă rog, în fața… spiritului lui, a entității lui, că pe el nu îl vezi în fața ta. El stă pitit într-un ungher al camerei, în fața pc-ului și emite… Decretează! Selectează proștii de deștepți, curvele de doamne, țoapele de distinse! E erou! Are curaj! Are tupeu! Trecând peste infinitele greșeli gramaticale, în fața eroismului lui, începi să te întrebi dacă nu cumva e corect „măta”, „futuți”, „băgamiaș” sau „sugeo”! Începi să te îndoiești de existența vreunei cratime, dar ești din ce în ce mai sigur, că unele postace abandonează iute tocana din cratiță pentru a-și arăta curajul, pe facebook. Pentru că, da, există și femei eroine! Care siluiesc cratimele, cot la cot cu bărbații. Dar cum în orice război există și victime colaterale nu mai contează că ucidem două-trei cratime, că abandonăm niște i-uri pe câmpul de luptă, ori că luăm prizoniere altele, în plus. Important este că noi avem curaj să luptăm cu inamicul… invizibil. Stăm pe cur, în scaun și luptăm. Viteaz și eroic popor avem, băga-mi-aș…!

Da, chiar așa… sămi bag penisu în dinți lașilor care nu v-or să lupte alături de toți frați românii pe facebook! Băi lașilor nu m-ai sta-ți acasă să dormi-ți! Trezițivă și haide-ți la luptă săi terminăm pe toți hoți care a-u distrus Romînia! Âncă nui tîrziu.

Acum sincer, mai contează forma și stilul îndemnului, dacă vine din partea unor oameni curajoși? Să vină Putin, să vină ISIS, chiar și marțienii să ne atace… vor întâlni eroismul bravilor români. Pe facebook!

Sorin Oros

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente