sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareJudețul Satu Mare are printre cele mai scumpe terenuri agricole

Județul Satu Mare are printre cele mai scumpe terenuri agricole

Prețul terenurilor agricole din România în 2019 s-a stabilizat, apreciază fermierii care consideră în continuare că investiția în suprafețe îi ajută să își consolideze exploatațiile. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a analizat piața terenurilor agricole din România și a prezentat cele mai valoroase suprafețe la acest moment. Terenurile agricole din județul Satu Mare se numără printre cele mai scumpe din România, ajungând să coste chiar și până la 7.000 de euro pe hectar.

Cei de la agrointel.ro au discutat cu agricultorii care au achiziționat terenuri în ultima perioadă și au aflat care sunt județele unde prețul unui hectar de teren a depășit pragul de 10.000 de euro. Prețul mediu al unui hectar de teren agricol în România este de 5.128 de euro pe hectar, conform datelor de la Institutul Național de Statistică, analizând tranzacțiile la nivel național în ultimele 12 luni. În aceste condiții, valoarea totală a suprafețelor agricole din România este de circa  75 de miliarde de euro dacă luăm ca referință cele 14,7 milioane de hectare, incluzând și pășunile.

Cel mai scump teren agricol este cel din vestul țării, unde proximitatea de Occident, dar și prezența investitorilor străini au urcat prețurile la un nivel de 10.000 de euro pe hectar. Astfel, cele mai scumpe terenuri se află în județele Timiș și Caraș-Severin, acolo unde un hectar se apropie de 10.000 de euro. De asemenea, piața terenurilor agricole a atins apogeul în județul Arad, acolo unde fermierii nu reușesc să mai cumpere sub pragul de 7.000 de euro hectarul.

Imediat după județele din vestul țării, cele care conduc acest top, își fac loc județele Satu Mare și Bihor. Prețul terenului agricol în județul nostru și cel vecin începe de la 4.000 de euro și poate să ajungă chiar și la 7.000 de euro pe hectar.

Prețurile terenurilor agricole în fiecare județ, conform datelor prezentate de compania Agricover la începutul anului trecut:

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente