marți, martie 19, 2024
AcasăEconomico-socialKremlinul a îndemnat Franţa şi Germania să-şi folosească influenţa

Kremlinul a îndemnat Franţa şi Germania să-şi folosească influenţa

Kremlinul a îndemnat joi Franţa şi Germania să-şi folosească influenţa în relaţia cu guvernul Ucrainei pentru a se asigura că evenimentele din estul Ucrainei, unde tensiunile escaladează, nu vor depăşi linia roşie, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat în cadrul unei conferinţe telefonice că Moscova este foarte îngrijorată de creşterea violenţelor în estul Ucrainei, la linia de contact dintre separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene, cărora le-a imputat bombardamente ilegale.

Moscova, a adăugat Peskov, îşi va folosi influenţa asupra separatiştilor proruşi. El a spus că o reluare la scară largă a conflictului militar din estul Ucrainei ar constitui „o linie roşie”.

Din 2014, rebelii proruşi luptă în Donbas cu forţele Kievului într-un conflict armat care s-a soldat până acum cu peste 13.000 de morţi, potrivit cifrelor ONU. O încetare a focului este în vigoare în Donbas din 2015, dar armistiţiul a fost încălcat continuu şi au fost luate măsuri pentru consolidarea acestuia în iulie 2020. Cu toate acestea, OSCE continuă să înregistreze încălcări cvasicotidiene atât în Lugansk, cât şi în Doneţk.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente