joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareLa mulți ani ROMÂNIA !

La mulți ani ROMÂNIA !

ROMANIA

În cadrul unei conferințe de presă susținute de către prefectul Eugeniu Avram, președintele CJ, Adrian Ștef și de primarul municipiului reședință de județ, Dorel Coica a fost anunțat programul manifestărilor ce vor fi organiate cu ocazia Zilei Naționale a României.
Manifestările vor începe la ora 10.00, cu expoziția „Sătmărenii și 1 Decembrie 1918”, organizată la Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, iar apoi la 11.30 se vor depune jerbe de flori la busturile lui Avram Iancu, Mihai Viteazu, I. C. Brătianu, Corneliu Coposu și Iuliu Maniu.
Surpriza zilei de 1 Decembrie este Ștefan Hrușcă, care va susține un recital de colinde, cu începere de la ora 17.00.
Potrivit celor declarate de oficialitățile prezente la conferința de presă, în acest an programul este unul decent, fără foc de artificii, datorită tragediilor întâmplate în ultima perioadă, atât în țară cât și în străinătate.
În continuare vă prezentăm programul detaliat al Zilei Naționale a României:
– Ora 10.00 – Expoziția „Sătmărenii și 1 Decembrie 1918” la Casa de Cultură
– Ora 11.30 – depuneri de jerbe la bustul lui Mihai Viteazu
– Ora 12.00 – depuneri de jerbe la bustul lui Avram Iancu
– Ora 12.15 – depuneri de jerbe la bustul lui Corneliu Coposu
– Ora 12.30 – depuneri de jerbe la bustul lui I. C. Brătianu
– Ora 12.45 – depuneri de jerbe la bustul lui Iuliu Maniu
– Ora 13.00 – ceremonial militar, oficiere de slujbă religioasă, depuneri de coroane la statuia Dr. Vasile Lucaciu
– Ora 14.00 – Monumentul Ostașului Român, Recital al Corului Bărbătesc din Finteușul Mare, Paradă militară cu tehnică din dotarea unităților M.Ap.N și MAI
– Ora 15.00 – Lansare de carte „Eroii Neamului” la al XXV-lea pas – La muzeul Județean
– Ora 15.00 – 17.00: Program artistic cu interpreți de muzică populară, folk și colinde în Piața 25 Octombrie
– Ora 17.00 – Recital Ștefan Hrușcă în Piața 25 Octombrie
– Ora 18.00 – Retragere cu torțe, pornind din Centrul Nou, asigurată de soldații din cadrul Garnizoanei Satu Mare. Pornire iluminat public pentru sărbătorile de iarnă
– Ora 18.30 – Concert festiv dedicat Zilei Naționale a României la Filarmonica de stat „Dinu Lipatti”.
Programul de 1 Decembrie la Carei
Primăria Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei și Centrul de promovare a turismului cultural vă invită la manifestările organizate la Carei cu ocazia Zilei Naționale a României, care se vor desfășura după următorul program:
Luni, 30 noiembrie 2015, ora 17.00 – Centrul Cultural Carei ( lângăTeatru)
Spectacol omagial susținut de corurile:
Armonia – dirijor Ioan Tordoi, Crenguța – dirijor Vlad Pașca,
Astra Careiană – dirijor Mariana Vulcan,
Corul Bisericii Ortodoxe Sf. Dumnitru din Carei – dirijor Leontina Roșca,
Magic Dance – instructor Raluca Păvăluc,
ClubDance – instructor Cătălina Curceanu,
Cercul de teatru amatori al Centrului Cultural Carei – instructor Adrian Ștefănuți
Marți,1 Decembrie 2015
Ora: 10.00, Monumentul Ostașului Român
– Moment solemn organizat cu ocazia Zilei Naționale a României, urmat de Te Deum și depuneri de coroane din partea instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale
Ora: 10.35, StatuiaRegelui Ferdinand I al României
– scurtă evocare a personalității regelui Ferdinand I
Ora : 10.45, Platoul din fața Monumentului Ostașului Român (zona Complex Victoria)
– degustare de produse tradiționale românești
Ora:17.00, Casa Comunitară Sf. Ladislau (fostul club 9 Mai)
– Concert Extraordinar de folclor susținut de Ansamblul Ceatăra. Invitat special: MARIANA MORCAN. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile din sală.

Programul manifestărilor la Negrești-Oaș

Primăria Negrești-Oaș, Consiliul Local Negrești-Oaș și Casa Orășenească de Cultură vă invită marți, 1 decembrie 2015, la Ziua Națională a României și a românilor de pretutindeni.
Redăm programul manifestărilor:
Parcul central al orașului (la monumentul eroilor) – ora 12,00
– Imnul național al României
– Ceremonialul religios – Te-Deum
– Însemnătatea istorică a zilei de 1 Decembrie
– Ceremonia de depunere de flori și coroane
– Program cultural-artistic:
– Moment artistic – elevii de la instituțiile de învățământ din Negrești-Oaș
– Ansamblurile folclorice OAȘUL și SÂNZIENELE, Maria Tripon
– MUZICĂ PATRIOTICĂ – Moment folcloric PETRICĂ MUREȘAN
Vor participa primarul orașului și șefii de servicii din primărie, consilierii locali, preoți, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și învățământ din Negrești-Oaș, reprezentanți ai partidelor politice, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne etc. Sunt așteptați la monumentul ostașilor neamului toți cei care vor să împărtășească bucuria acestei zile de deosebite.

Străzi închise de 1 decembrie în Satu Mare

În cursul zilei de marți, 1 Decembrie, jandarmii sătmăreni vor fi angrenați în misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României, care vor avea loc în județul și în municipiul Satu Mare.
În cadrul paradei militare va fi prezentată tehnica din dotarea unităților MApN și MAI. Cu acest prilej, marți 1 decembrie 2015, ora 13.50, va fi închisă circulația autovehiculelor pe Bulevardul I.C. Brătianu și Calea Traian până la gară.
De asemenea, tot marți, în jurul orei 18.00 va fi închisă circulația pentru autovehicule în sensul giratoriu din Piața Libertății, când va avea loc retragerea cu torțe.
În data de 30 noiembrie, cu începere de la ora 13.30, se va organiza o repetiție a paradei militare, ocazie cu care circulația va fi închisă pe tronsonul Bulevardul I.C. Brătianu și Calea Traian până la gară.
În municipiul Satu Mare, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la toate manifestările organizate, unde vor participa oficialități de la nivel local și județean, sărbătoare la care sunt invitați să participe sătmărenii.
Pentru ca manifestările să se desfășoare în condiții de siguranță, echipajele Jandarmeriei, acționând împreună cu polițiștii și polițiștii locali, vor fi prezente în mijlocul cetățenilor 24 de ore din 24 și vor acționa, cu preponderență, pentru prevenirea apariției unor incidente sau stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente