marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareLegea antifumat a redus numărul bolnavilor

Legea antifumat a redus numărul bolnavilor

Ministerul Sănătății a transmis, joi, un comunicat prin care anunță că, după nouă luni de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în interiorul spațiilor publice, numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul a scăzut, în cazul anumitor afecțiuni, chiar și cu 11%.

,,A scăzut numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul, ca urmare a aplicării Legii nr. 15/ 2016, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, reiese din datele furnizate de Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar. Datele oficiale arată că implementarea legii, care interzice fumatul în spațiile publice, a condus la scăderea numărului de externări pentru boli atribuibile fumatului, față de anul 2015, ceea ce se traduce prin mai puține îmbolnvăriri acute provocate de tutun”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății remis MEDIAFAX.

Conform acestui studiu, în perioada martie-august 2016, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, s-au înregistrat cu 5,4% (1.267 cazuri) mai puține cazuri pentru adulții spitalizați pentru boli ischemice coronariene, cu 11,5% (88 cazuri) mai puține cazuri pentru adulții spitalizați pentru accident vascular cerebral, cu 1,7% (638 cazuri) mai puține cazuri pentru adulții spitalizați pentru exacerbare a bronhopenumoniei obstructive cronice sau astm și cu 5,4% (708 cazuri) mai puține cazuri pentru copiii spitalizați pentru exacerbarea astmului sau pentru o infecție acută de căi respiratorii superioare (IACRS).

,,Dacă urmărim datele statistice, vedem că 1.993 adulți și 708 copii nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat în 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015. Implementarea legii a fost singura schimbare semnificativă produsă în acest interval, deci putem considera în mod rezonabil că îmbunătățirea este în directă legătură cu aplicarea legii. Acest fenomen s-a înregistrat și în alte țări în care s-au aplicat măsuri ferme de reducere a fumatului în spații publice”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente