Transportul aerian a fost grav perturbat în 2023 din cauza grevelor, a problemelor de sistem și a fenomenelor meteorologice.
În plus, perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai aglomerată din an, iar turiștii riscă să petreacă mult timp în aeroporturi.
Un studiu realizat de site-ul de consultanță VisaGuide.World a alcătuit un clasament al celor mai stresante aeroporturi din lume, începând din decembrie 2023. Au fost chestionați 1.642 de pasageri aerieni de 53 de naționalități diferite care au efectuat cel puțin două călătorii internaționale cu avionul în 2023.
Principalele motive de stres au fost numărul ridicat de pasageri, aeroporturile mari, aglomerate, frecvența întârzierilor zborurilor și distanța față de centrul orașului.
VisaGuide.World a stabilit un top al aeroporturilor folosind 5 factori: numărul total de pasageri, dimensiunea aeroportului în metri pătrați, densitatea pasagerilor pe metru pătrat, ponderea întârzierilor anuale și distanța față de centrul orașului în kilometri, potrivit Euronews.
1. Aeroportul Gatwick, Londra
Londra Gatwick Airport, al doilea cel mai mare aeroport din Marea Britanie, este cel mai stresant aeroport la nivel global pentru a călători.
Deși numărul de pasageri care utilizează Gatwick este sub medie în comparație cu alte aeroporturi, acesta are unul dintre cele mai mari scoruri de densitate a pasagerilor.
Procentul de întârzieri anuale este al doilea cel mai mare din primele zece, iar distanța față de centrul orașului – 43 km – este cea mai mare.
2. Aeroportul Istanbul, Turcia
Este cel mai aglomerat din Europa, cu 64.289.107 de pasageri înregistrați în 2022, ceea ce îl face al 7 cel mai aglomerat aeroport din lume.
Călătorii susțin că se confruntă adesea cu dificultăți în navigarea pe aeroport din cauza dimensiunii sale enorme – peste 76 de milioane mp.
3. Aeroportul din Munchen, Germania
A înregistrat mai puțin de jumătate din numărul de pasageri de la Istanbul în același an – 31.642.738 de turiști. Dar dimensiunea aeroportului din Munchen este de cinci ori mai mică decât cea a aeroportului din Istanbul.
4. Aeroportul din Denver, SUA
5. Aeroportul Heathrow, Marea Britanie
Heathrow este al doilea cel mai aglomerat aeroport din Europa, cu 61.614.508 de pasageri și este mai mic decât aeroportul din München.
6. Aeroportul din Los Angeles, California
7. Aeroportul Roma-Fiumicino, Italia
8. Aeroportul Dallas Fort Worth, Texas
9. Aeroportul John F. Kennedy, New York
10. Aeroportul O’Hare, Chicago