Bradul împodobit este vedeta sărbătorilor de iarnă, care nu lipsește din nicio casă. La întrebarea, de unde vine această tradiție și când s-a împodobit pentru prima dată un brad, dar şi despre țara din care a venit acest obicei iubit de toată lumea?
Crăciunul, sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului, este adesea asociat cu simboluri specifice, iar bradul de Crăciun a devenit unul dintre cele mai emblematice. Puțini știu, însă, unde a fost împodobit el pentru prima dată și de unde a venit această tradiție importantă.
Prima dată când s-a făcut referire la un brad decorat pentru Crăciun a fost înregistrată la Riga, Letonia, în anul 1510. Un pas semnificativ a fost făcut doi ani mai târziu, în 1521, când prințesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, marcând astfel debutul acestei tradiții în capitala Franței după căsătoria sa cu ducele de Orleans.
O altă mențiune scrisă cu privire la împodobirea unui pom de Crăciun în Germania este consemnată în 1531, conform informațiilor prezentate în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Aceste date istorice aprind lumina asupra evoluției tradiției împodobirii bradului de Crăciun în diverse regiuni europene, evidențiind contribuțiile distincte ale acestora la ceea ce a devenit ulterior un simbol central al sărbătorii de Crăciun, în toată lumea creştină.
Bradul de Crăciun a pășit pe meleagurile Statelor Unite în anul 1749, odată cu sosirea coloniștilor germani în Pennsylvania. În anul 1804, soldații din Fort Dearborn au adoptat tradiția împodobirii bradului, tăind brazi din pădure pentru a decora adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă dedicate Nașterii Mântuitorului.
Cum petrec străinii Crăciunul?
Se menționează că sărbătoarea Crăciunului, însoțită de tradiția împodobirii bradului, a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Un alt moment remarcabil din secolul al XIX-lea este legat de un cofetar din statul Indiana (SUA), care a inițiat tradiția folosirii unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea, în decorarea bradului de Crăciun.
Aceste etape istorice subliniază modul în care tradiția împodobirii bradului a evoluat și s-a îmbogățit în contextul cultural al Statelor Unite.
În domeniul literaturii, prima mențiune a unui brad împodobit datează din anul 1774, în cunoscuta operă „Suferințele tânărului Werther” a lui Goethe. În această poveste, protagonistul Werther o descoperă pe Lotta decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului.
În Statele Unite, influența literaturii asupra popularizării bradului de Crăciun a fost semnificativă. O carte pentru copii intitulată „Kriss Kringle’s Christmas Tree”, publicată la Philadelphia în 1845, a avut un impact considerabil în răspândirea popularității acestui obicei festiv.
Această lucrare destinată copiilor a contribuit la consolidarea tradiției și la formarea imaginii bradului de Crăciun ca element central al decorului festiv în cultura americană. În Anglia, apariția bradului de Crăciun a avut loc pentru prima dată în anul 1841, odată cu gestul generos al prințului Albert, originar din Germania.
Acesta i-a dăruit soției sale, regina Victoria, un brad pe care l-a instalat în castelul Windsor. Gestul acesta a marcat debutul tradiției împodobirii bradului de Crăciun în regalitatea britanică. În vârful bradului, inițial, era amplasat un înger, care mai târziu a fost înlocuit cu o stea.
Cele mai frumoase tradiții de Crăciun
Romanii timpurii marcau solstițiul cu o sărbătoare numită Saturnalia în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii știau că solstițiul însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi și roditoare. Pentru a marca această ocazie, ei și-au decorat casele și templele cu ramuri veșnic verzi.
În fiecare casă românească, împodobirea bradului de Crăciun este un moment de bucurie și creativitate. Familia se adună în jurul bradului, îl decorează cu globuri colorate, beteală, bomboane și multe alte ornamente specifice sărbătorilor. Împodobirea bradului este adesea însoțită de colinde și tradiții specifice fiecărui loc.
Una dintre tradițiile cele mai iubite de români în preajma Crăciunului este colindatul. Grupuri de colindători, îmbrăcați în costume tradiționale, străbat satele și orașele, aducând bucurie și binecuvântare în casele oamenilor. Colindele, cântecele specifice Crăciunului, sunt transmise din generație în generație și reprezintă o formă autentică de exprimare culturală.
O altă tradiție autentică este reprezentată de Steaua de Crăciun, un simbol al Nașterii Domnului. În unele regiuni, copiii colindători poartă o stea luminoasă, simbolizând ghidarea celor trei magi către ieslea din Betleem. Colindatul cu Steaua adaugă o notă de misticism și frumusețe tradițională sărbătorii.
Tradițiile de Crăciun în România constituie un patrimoniu cultural bogat și viu, transmis cu grijă de-a lungul generațiilor. În pofida evoluției timpului, aceste obiceiuri autentice rămân ancorate în inimile românilor, contribuind la menținerea identității culturale și la bucuria sărbătorilor de iarnă.
