marți, martie 19, 2024
AcasăSportInternationalMesajul transmis de Eriksen de pe patul de spital

Mesajul transmis de Eriksen de pe patul de spital

Danezul Christian Eriksen a trasmis primul mesaj de pe patul de spital. În primul rând, Eriksen a mulțumit milioanelor de oameni care i-au tarnsmis mesaje de susținere din toate coluțurile lumii.

”(…) Având în vedere circumsatnțele, sunt bine. Încă mai am de făcut anumite investigații la spital, dar mă simt bine. Acum am să-i susțin pe băieții din echipa Danemarciei la următoarele meciuri. Jucați pentru Danemarca!” a transmis mijlocașul danez într-o postare făcută pe contul său de Instagram.

Este primul mesaj pe care jucătorul îl transmite personal, prin intermediul rețelelor de socializare, după ce a suferit teribila accidentare în meciul de sâmbătă, cu Finlanda.

Reamintim că Eriksen s-a prăbuşit pe gazon în minutul 43 al partidei disputate între Danemarca și Finlanda, la Copenhaga. Mijlocașul a fost resuscitat minute bune pe teren, stârnind panică în toată lumea. În urma incidentului, medicii au anunţat că jucătorul a suferit un stop cardiac.

Incidentul a făcut înconjurul lumii și a stârnit un impresionant val de reacții. Milioane de oameni, jucători, suporteri și antrenori au stat cu sufletul la gură aproape două ore până în momentul în care a fost anunțat că starea de sănătate a jucătorului este stabiliă.

”Dumnezeu s-a uitat la fotbal” spunea Jose Mourinho cu lacrimi în ochi. Din nefericire incidentul a arătat încă o dată de ce fotbalul este atât de iubit în lume! Milioane de oameni și-au îndeptat rugăciunile spre jucătorul de 29 de ani, tatăl a doi copii a cărui inima s-a oprit preț de câteva momente pe terenul de fotbal, sub ochii soției și a milioane de suporteri.

Mesajul postat de Christian Eriksen pe contul său oficial de Instagram fost apreciat de peste 3.000.000 de oameni și a adunat peste 135.000 de comentarii. Printre comentatorii s-a numărat și Vlad Chiricheș, coleg cu Eriksen în perioada 2013 – 2015 la Tottenham. ”Stay strong mate” i-a transmis românul.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente