sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareMii de persoane la Sâmbra Oilor ediția 59 ( foto )

Mii de persoane la Sâmbra Oilor ediția 59 ( foto )

sambra oilor

Duminică, 3 mai, mii de oameni au participat, la Huta Certeze, la cea de-a 59-a ediție a „Sâmbrei Oilor”, una dintre cele mai vechi sărbători câmpenești din România.

La deschiderea oficială ce a avut loc la ora 11.00, alături de oficialitățile locale și județene au participat și ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, europarlamentarii Ioan Mircea Pașcu și Daniel Buda, senatorul Gheorghe Flutur, dar și primarii din Seini și Oradea.

Dintre oficialitățile din județul Satu Mare îi amintim pe prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, directori de instituții, oameni politici, etc.

În luarea de cuvânt, șeful CJ, îmbrăcat în straie oșenești, a subliniat faptul că „Sâmbra Oilor” este cea mai veche sărbătoare câmpenească din Ardeal. „În Țara Oașului și spiritul autentic pastoral s-au păstrat datorită oșenilor, oameni harnici, gospodari, care au știut să-și păstreze tradițiile, obiceiurile, oameni care și dacă muncesc poate departe de țară, sunt români. Muncesc afară dar își construiesc casele aici. Sunt oameni care simt românește, care oriunde s-ar afla și în momentul în care merg în glie, merg cu țara în ei”, a declarat Ștef.

După luările de cuvânt a început măsurișul laptelui dar și un bogat program artistic, gustat din plin de către cei prezenți.

sambra-oilor2015 (1) sambra-oilor2015 (2) sambra-oilor2015 (3) sambra-oilor2015 (4) sambra-oilor2015 (5) sambra-oilor2015 (6) sambra-oilor2015 (7) sambra-oilor2015 (8) sambra-oilor2015 (9)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente