Acasă Cosul cu vipere „Mișcarea” bate pasul pe loc

„Mișcarea” bate pasul pe loc

cos-vipere-nou3„Mișcarea Populară” pare să prindă contur și pe la Sătmar. Liderul local proaspăt și reșapat este de fapt, vechiul lider al PDL, domnul Ioan Holdiș, cunoscut cu niște buboaie justițiare în cap, cât China, că nu degeaba a stat el singur – singurel dintre toți pedeliștii care sărbătoreau pe acolo, la masa de la Sâmbra Oilor, cu președintele României,domnul Traian Băsescu, acest mentor și guru (încă) neîncoronat al Mișcării cu pricina.

Printre florile din glastra populară s-a zărit și chipul grațios al dințoloagei Laura, foarte potrivită pentru prima linie a noii formațiuni, că doar tocmai a avut un fericit eveniment familial „cu suspendare” și zice-se că ar fi rămas fără cabinetele achiziționate prin metodele specifice acțiunilor lejer interlope.

Mai sunt și niște zurbagii din vechea gardă…tânără, dotați și ăia cu niște dosare penale mai groase ca romanul”Război și pace”, fugiți repejor de pe la PDL, iar în rest, liniște și pace, că n-am zărit niciun om (politic) serios pe acolo.

Domnul Lăzăroiu a constatat că PDL la Satu Mare nici măcar nu mai există, cât despre PNL, acesta îi pare a fi un partid de oameni de afaceri, chestie care nu știm de ce ar fi tocmai rea, din moment ce prin definiție, liberalismul încurajează inițiativa privată, dar mă rog, poți să te pui cu poveștile prelucrate ale lui Sebastian Lăzăroiu?

Dar oricum, se vede treaba că un consilier prezidențial, care, nu-i așa? – a făcut atâtea premoniții politice văzduhiste în anii trecuți, dintre care, să fim sincer până la capăt, nu s-a împlinit niciuna, încât i-a fost cât se poate de ușor să pună o rapidă etichetă peste politichia sătmăreană, numai după o oră de la sosirea în urbea de pe Someș.

La drept vorbind, partidele sătmărene pot răsufla ușurate. Dacă ăia din Bucale vor face „Mișcare” la Sătmar cu cei pomeniți mai sus, să nici nu se mire că nu vor urca în alegeri mai sus de piciorul amputat al unui broscoi pe care mai an, un deputat, nu putea s-o înghită, nici măcar dacă l-ar fi despărțit în silabe!

- Advertisment -

Cele mai populare

Ministrul Transporturilor a fost în vizită la Satu Mare

Lucian Bode, Ministrul Transporturilor a fost într-o vizită vineri în județul Satu Mare, unde a și ținut o...

Un creier sanătos de lungă durată

Un factor de multe ori neglijat în ceea ce privește impactul asupra creierului este nutriția. Și există numeroase produse care pot fi...

Mită de 89.000 de euro pentru semnarea de contracte

Mai multe persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita ar fi primit mită de până la 89.000 de euro...

Ordonanță de Urgență privind telemunca

Guvernul va discuta în ședința de vineri un proiect de OUG privind folosirea semnăturii electronice pentru contractele de muncă. Actul normativ reglementează...

Comentarii recente