joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialSocialNoi obligații pentru personalul din centrele de servicii sociale

Noi obligații pentru personalul din centrele de servicii sociale

Datorită creșterii constante a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, Ministerul Muncii și Protecției Sociale – MMPS a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care dorește să introducă noi măsuri în vederea protejării persoanelor vulnerabile din centrele sociale (persoane vârstnice, copii și adulți cu dizabilități). Proiectul de act normativ va intra în procedura de avizare și prevede următoarele măsuri:

  • autoritățile administrației publice locale și furnizorii de servicii sociale publici și privați vor fi obligați să solicite personalului care are contact cu persoanele beneficiare, fie dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, fie dovada unui rezultat negativ al testării, fie confirmarea faptului că au avut boala. Neprezentarea dovezilor menționate va duce la interzicerea accesului în centrele de servicii sociale sau interzicerea desfășurării activităților care presupun contactul cu beneficiarii.
  • Angajații care refuză vaccinarea vor putea opta pentru testarea periodică, dar vor suporta costurile aferente testării. Pentru persoanele care nu s-au vaccinat din motive medicale, costul aferent testării se suportă de direcţiile de sănătate publică judeţene.
  • Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenție.

”La începutul lunii august am semnat Ordinul nr. 665/2021 pentru a mă asigura că angajaţii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și angajații centrelor rezidențiale destinate altor categorii vulnerabile, care în starea de urgență au fost izolaţi la locul de muncă pentru a-i proteja pe cei de care au grijă, vor primi stimulentul de risc în cuantum brut de 2.500 de lei. Pentru că nimeni nu își dorește să ne întoarcem la măsuri mai severe, trebuie să fim conștienți că acum avem o măsură de prevenție, vaccinarea, pe care avem datoria să o utilizăm pentru a salva vieți”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Potrivit datelor eliberate de MMPS, în perioada stării de urgență s-au înregistrat cifre semnificative de infectare și deces cauzate de Covid-19, atât în rândul personalului – 3.657 de angajați infectați și 6 decedați, dar și al beneficiarilor de asistență socială – 10.154 de beneficiari infectați și 917 decedați. Pe de altă parte, din cei aproximativ 45.000 de angajați din centrele sociale, doar 10.000 s-au vaccinat.

Federația Sanitas solicită retragerea proiectului

Federaţia Sindicală Sanitas solicită Ministerului Muncii retragerea proiectului, care, potrivit acestora încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor într-un stat de drept. Printr-un mesaj postat pe Facebook, sindicaliștii susțin că angajaţii din sistemul de asistenţă socială reprezintă una dintre cele mai afectate categorii de lucrători în perioada pandemiei de Covid-19.

„În aprilie 2021, prin Ordonanţa Militară nr. 8, i-aţi izolat câte două săptămâni la locul de muncă, în centrele de asistaţi social, sub ameninţarea răspunderii contravenţionale sau penale în cazul în care refuzau acest lucru. Perioada de izolare la locul de muncă a fost urmată, obligatoriu, de una similară de izolare la domiciliu. Nu v-a interesat dacă au cu cine să-şi lase proprii copii acasă timp de două săptămâni, nu v-a interesat situaţia familiilor lor în aşa-numita perioadă de izolare preventivă! Ba mai mult, unele centre au continuat această practică, în mod abuziv, mai bine de două luni! Le-aţi promis în aprilie 2020, prin OUG 43, primirea unui stimulent de risc de 2.500 de lei/lună pentru perioada stării de urgenţă şi apoi aţi amânat acordarea acestor sume, sub diferite pretexte, mai bine de un an şi jumătate!”, se arată în postare.
Proiectul de Ordonanţă de urgenţă aflat în dezbatere este, din punctul de vedere al Federaţiei Sanitas, un instrument prin care se încalcă un drept fundamental al oricărui cetăţean dintr-un stat de drept, acela de a decide asupra propriei persoane.
„Apreciem faptul că Guvernul României trebuie să rezolve problema creşterii ratei de vaccinare prin metode stimulative şi nicidecum prin condiţionări ori constrângeri, iar măsurile vor trebui aplicate în mod unitar tuturor sectoarelor de activitate care deservesc publicul, fără discriminare, altfel, statul român se dovedeşte încă odată ‘pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă’! Nu faceţi experimente socio-sanitare pe angajaţii din asistenţă socială! Luaţi o singură decizie, valabilă pentru toţi angajaţii bugetari! Iar această decizie nu trebuie să aibă la bază impunerea vaccinării, ci convingerea angajaţilor privind eficacitatea ei!”, mai transmit reprezentanții Sanitas.

A.T.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente