Una dintre păguboasele deprinderi luate din Occidentul mult râvnit, este hârțogăria.
Nu-i vorbă, de birocratism am avut și noi parte, dar parcă vest – europenii sunt și mai mari devoratori de păduri.
Mare parte din proiectele europene nu au putut fi accesate tocmai din cauza muntelui de hârțoage care trebuiau completate, inutile, la drept vorbind, aproape toate.
Dascălii din învățământ știu prea bine că nu contează absolut deloc cum își fac treaba la catedră, important este să se acopere de munți de ”portofolii”.
Încet dar sigur, hârtia va ține loc de competență, de pregătire și chiar de activitate. Pe nimeni nu mai interesează ce muncești efectiv, ci dacă ți-ai completat corect, întocmai și la timp, nesfârșitele și sinistrele dosare.
Hârtii! Hârtii! Hârtii! strigă funcționarii, ca intrați în transă.
Nimeni nu a calculat cât ne costă această cumplită birocrație! Câți oameni din țara asta completează formulare, adeverințe, raportări, statistici și mama dracului mai știe ce, absolut degeaba.
Dacă ar avea cineva răbdarea să-și arunce privirile prin ele, repede și-ar da seama de uriașa deșertăciune a unei lumi care a ales să se îngroape de vie, într-un maldăr de maculatură.
Există peste tot în lume această tendință cronofagă de a întocmi documente. Desigur, ele nu contează la modul real, nimeni nu va băga în seamă niciodată, aceste tâmpenii.
Văd cu stupefacție însă, rodul unor proiecte europene eligibile: niște maimuțăreli cretine, deoarece se pare că numai acestea au darul de a fi performante.
Se cheltuiesc sume uriașe pe tot felul de prostii care au un impact foarte aproape de zero, dacă nu chiar negativ.
Este evident că sub infinitul șuvoi de documente necesare unui proiect, ideea inițială, dacă totuși a existat vreuna, se sufocă și moare înainte de a se împlini.
Toate aceste anomalii se strecoară în viața noastră iar ierarhiile, problematizările adevărate sunt contorsionate și iau chipul dorit de niște birocrați care habar n-au ce se întâmplă cu adevărat, pe lumea aceasta.
Mă întreb adesea: cine are răbdarea, ori nebunia?, de a citi toate aiurelile acestea, pe care noi le-am investit cu putere de lege?
Există e drept, ca și în orice domeniu, și aici niște inși scelerați care trăiesc doar pentru a fabrica sau a cere hârțoage. Cu cât mai multe hârtii, cu atât mai puțin fapte! Cam asta-i concluzia.
În ciuda dotărilor IT de ultimă generație, tot hârtia rămâne sfântă. În cinci, în zece, în o mie de exemplare. Ce scrie la zapiscă este sfânt!
Dacă s-ar hotărî cineva să simplifice și să limpezească uriașul și bugetivorul sistem birocratic, mii și mii de oameni ar trebui să-și caute o altă slujbă, probabil mai folositoare societății.
Dar și pentru debirocratizare, probabil că ar trebui întocmite o mie și una de referate, care să fie analizate de o sută șapte comisii, cu mii de avize, începând de la Gaze și până la Patriarhie!
