Odată cu declaraţia de avere şi declaraţia de interese, primarii, viceprimarii și consilierii locali vor fi obligați să-și depună și CV-ul, iar instituțiile publice vor fi obligate să le facă publice, potrivit unui proiect de lege pus zilele trecute în dezbatere, la Parlament. Aleșii locali care nu vor respecta noile obligații riscă amenzi de până la 6.000 de lei.
De altfel, și demnitarii și funcționarii publici care depun tardiv declarația de avere și interese personale vor fi taxați de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) cu sume mult mai mari decât în prezent, prevede o altă inițiativă legislativă.
Prima dintre cele două propuneri legislative puse, marți, pe masa senatorilor vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Concret, inițiativa prevede ca, pe lângă cele două declarații – de avere și de interese – pe care trebuie să le completeze în prezent, aleșii locali să depună și un Curriculum Vitae (CV) în termen de 30 de zile de la validarea mandatului lor și să îl actualizeze în fiecare an.
„Aleşii locali au obligaţia să întocmească, să depună şi să actualizeze declaraţii de avere şi declaraţii de interese în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi curriculum vitae în termen de 30 de zile de la data validării mandatului. (…) Totodată, aleşii locali au obligaţia să actualizeze CV-ul anual, cel târziu până la data de 15 iunie”, stipulează proiectul legislativ.
De asemenea, se dispune ca instituția publică în care alesul local îşi desfășoară mandatul să publice CV-ul acestuia pe site-ul propriu în termen de 10 zile de la depunere. În plus, propunerea prevede ca Prefectul să fie „organul competent responsabil pentru aplicarea sancțiunilor” în situația în care aleșii locali nu respectă obligațiile legale referitoare la depunerea, actualizarea şi publicarea CV-urilor lor: „Nerespectarea prevederilor legale privitoare la procedura de depunere, actualizare şi publicare a curriculum vitae aparţinând aleşilor locali se sancţionează de către Prefect”.
Alegătorii vor vedea experiența profesională şi calificările
„Actuala legislaţie nu include o cerință explicită pentru aleșii locali de a-şi face publice CV-urile după preluarea mandatului. Deși aceștia sunt obligați să depună declarații de avere şi de interese, aceste documente oferă în principal informații financiare şi asupra potențialelor conflicte de interese, nu şi o privire detaliată asupra experienței profesionale şi a calificărilor lor.
În contextul politic şi social actual, există o nevoie crescută de transparență și responsabilitate din partea reprezentanților locali. Publicarea CV-urilor poate contribui semnificativ la acest obiectiv, permiţând cetățenilor să obțină o înțelegere mai profundă a parcursului profesional al aleşilor lor”, justifică senatorul Cosmin Poteraș, inițiatorul proiectului, demersul său.
10.000 lei amendă pentru primării
În ceea ce privește sancțiunile, acestea vor fi aplicate atât primarilor, viceprimarilor și consilierilor, cât și instituțiilor publice în care aceștia își desfășoară activitatea.
Astfel, nedepunerea curriculum vitae în cele 30 de zile de la validarea mandatului, ca şi neactualizarea acestui document până la data de 15 iunie a fiecărui an, constituie contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 2.000 la 6.000 lei.
Totodată, nepublicarea CV-ului pe site-ul primăriei/consiliului local în termen de 10 zile „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei”.
Prin impunerea obligativității publicării CV-urilor aleșilor locali, „se poate îmbunătăți transparenţa în administrația publică locală și se oferă cetățenilor un instrument suplimentar pentru evaluarea și monitorizarea performanțelor aleşilor lor”.