sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePână când mai pot fi depuse candidaturile pentru alegerile din iunie?

Până când mai pot fi depuse candidaturile pentru alegerile din iunie?

alegeri

Candidaturile pentru alegerile locale din 5 iunie pot fi depuse în perioada 11-26 aprilie, potrivit calendarului dat publicității azi de Autoritatea Electorală Permanentă.

Astăzi începe perioada electorală aferentă alegerilor locale care vor avea loc la data de 5 iunie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 52/2016.

Calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale include următoarele repere:
-28 martie 2016: constituirea Biroului Electoral Central (BEC);
-28 martie – 6 aprilie 2016: comunicarea către BEC a denumirilor și semnelor electorale ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale;
-11 – 26 aprilie 2016: depunerea candidaturilor;
-4 mai: rămânerea definitivă a candidaturilor;
-6 mai 2016: aducerea la cunoștință publică a numărului circumscripțiilor electorale, a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare, precum și sediilor acestora;
-6 mai – 4 iunie 2016: campania electorală;
-26 mai 2016: tipărirea buletinelor de vot;
-5 iunie 2016 (în intervalul 07:00 – 21:00): ziua votării;
-6 iunie 2016 (ora 21:00): numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale, întocmirea dosarelor cu rezultatele votării;
-totalizarea voturilor și asigurarea publicării rezultatelor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Principalele noutăți legislative privind alegerea autorităților administrației publice locale sunt:
-implementarea sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), respectiv prezența în fiecare secție de votare a unui operator de calculator;
-desemnarea prin tragere la sorți computerizată a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, din rândul membrilor Corpului experților electorali;
-dreptul cetățenilor Uniunii Europene cu domiciliul în România de a fi aleși în funcția de primar, consilier local sau consilier județean;
-alegerea președinților și a vicepreședinților consiliilor județene, precum și a viceprimarilor prin vot indirect, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale;
-rambursarea către competitorii electorali a cheltuielilor privind campania electorală de la bugetul de stat, prin intermediul Autorității Electorale Permanente.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente