joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareParada florilor la Satu Mare

Parada florilor la Satu Mare

În contextul evenimentului ecologic, 24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor, respectiv în cadrul competiției “Cel mai tare la reciclare”, avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la cea de a IX a ediție a „Paradei Florilor” care are ca scop conștientizarea comunității sătmărene privind importanța spațiilor verzi, care se va organiza în data de 28.05.2017 de către Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare în parteneriat cu Primăria municipiului Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.

Startul acțiunii se va da la Complexul de educație ecologică din Grădina Romei ”Casa Verde” începând cu ora 10.00.

Acțiunea”Parada florilor” din data de 28.05.2017 va avea următorul program:

  • ora 9.30 – adunarea participanților în fața ”Casei Verzi” din Grădina Romei;
  • depunere de coroane la bustul lui Kiss Gedeon – Părintele Grădinei Romei;
  • pornirea din fața grădinei Romei, a alaiului condus de un călăreț din partea Centrului de Echitație Kentaur din Atea, urmat de bicicliști, majorete, fanfară, precum și caruri alegorice ale unor agenți economici împodobite cu flori, însoțiți de participanți îmbrăcați în costume din materiale reciclabile, cadre didactice, preșcolari, elevi, organizatori, cetățeni. Parada se va finaliza în fața Catedralei Romano-Catolice, unde se vor oferi 100 de fire de garoafe cetățenilor care se vor alătura acțiunii noastre.
  • Ca o noutate în acest an pentru încheierea paradei, în urma spectacolului oferit de majorete, se va alcătui „lanțul reciclării”, din mână în mână, prin unirea coronițelor împodobite cu flori realizate de fiecare participant.

Pe această cale vă solicităm sprijinul pentru mediatizarea acestui eveniment în speranța participării unui număr cât mai mare de cetățeni.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente