joi, martie 28, 2024
AcasăStiri CareiPentru o remorcă de lemne, un bărbat din Horea s-a ales cu...

Pentru o remorcă de lemne, un bărbat din Horea s-a ales cu o amendă de mii de lei

Jandarmii careieni au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei unui bărbat din localitatea Horea, în weekned-ul ce a trecut. Bărbatul a fost prins pe drumurile publice cu o remorcă plină de lemne de plop și carpen pentru care nu a putut prezenta documentația necesară.

În consecință bărbatul a rămas și fără lemne și a primit o amendă a cărei valoare îi putea asigura lemnele de iarnă pentru câțiva ani.

La sfârșitul acestei săptămâni, o patrulă de jandarmerie, din cadrul Detașamentului 3 Carei – Tășnad, aflată în serviciu în zona localității Horia, a identificat un tractor cu remorcă care transporta material lemnos.

La solicitarea adresată conducătorului tractorului de a oferi detalii despre încărcătură acesta a declarat că transportă cereale, dar la verificarea conținutului jandarmii au constatat că remorca este încărcată cu lemne de plop și carpen, pentru care conducătorul tractorului nu a putut a pune la dispoziţie documentele care să ateste natura și provenienţa materialului lemnos.

În acest context, patrula a dispus, confiscarea materialului lemnos și depozitarea acestuia în cadrul Ocolului Silvic Salcâmul din Ciumești.

Totodată, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10000 de lei, în temeiul Legii 171 / 2010”, transmite IJJ Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente