sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePetre Mureșan: Claudiu Ardelean, posibil consilier local în locul lui Nicolae Șuta

Petre Mureșan: Claudiu Ardelean, posibil consilier local în locul lui Nicolae Șuta

Joi, 6 martie, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Petre Mureșan, acesta a declarat că președintele Organizației Municipale a PDL Satu Mare, Claudiu Ardelean, va deveni consilier municipal în locul lui Nicolae Șuta, care și-a depus demisia.

Claudiu Ardelean nu va fi la primul mandat, el mai fost consilier în perioada 2004-2012, fiind candidatul partidului la primărie în 2008. „Nu este nici un secret, propunerea este Claudiu Ardelean. A fost discutată în cadrul biroului permanent local, numai eu nu sunt președintele biroului permanent local, sunt președinte BPJ, știu, dar nu m-am implicat direct în această problemă pentru că există o autonomie și așa este normal să fie la nivelul conducerii”, a declarat Petre Mureșan.

Potrivit președinteleui PDL Satu Mare, obligativitatea votului există în 32 de state democratice printre care a dat exemplul Greciei, Ciprului, Belgiei dar și al Luxemburgului. Mureșan spune că obligativitatea votului ar fi o soluție pentru combaterea fraudei și că această măsură ar putea să reflecte într-adevăr dorința cetățenilor. Nu trebuie să ne ascundem după deget. În campaniile electorale partidele se bazează pe structurile politice din teritoriu, care la rândul lor vin cu agitatori electorali și cu mașinăriile de vot, în loc să vină cu oameni care pun strategiile în aplicare.

Ca să ajungă la putere, politicienii corup poporul, corupția începe încă din campania electorală. Pe lângă promisiuni bombastice se oferă pixuri, candelabre, zahăr, făină, becuri, găleți, lopețoi și fulare. Este o corupție pe față. Apoi aleșii vin în Parlament și spun că se luptă cu corupția. Ba mai mult, investesc sute de mii și milioane de euro în campania electorală. Să nu creadă vreun român că aceștia vin și se sacrifică pentru popor. Nici vorbă de așa ceva”, a declarat liderul PDL Satu Mare.

Tot în cadrul conferinței, Petre Mureșan a criticat proasta guvernare a României de dupa 1989. El a venit cu câteva propuneri pentru reînvierea României.

1 COMENTARIU

  1. Daca la Interex n-a fost bun, ca (vezi Doamne!) mediator perpetuu, nici atat, macar aici. Bun baiat, chipes, asta pana nu deschide gura. Restul e tacere… Nu-i asa, Beni?

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente