Polițiștii au aflat cine este autorul atacului cu benzină din clădirea Parlamentului. Este un bărbat din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.
Suspectul atacului cu benzină din Parlament ar fi Nicușor Ochiană, în vârstă de 56 de ani, din satul Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.
Potrivit paginii sale de Facebook, acesta este căsătorit și are trei copii, fiind destul de activ pe rețelele de socializare, comentând și subiecte politice.
Bărbatul a lucrat mai mulți ani în Italia și se afla în vizită în România. El ar mai avut probleme cu legea în Italia, unde ar fi condus sub influența alcoolului. Se pare că acesta ar suferi de depresie.
El a fost dat în urmărire, după ce marți, 17 septembrie, a dat focul unui magazin de suveniruri de la intrarea în Parlament, în urma unui conflict spontan cu vânzătoarea. Era o zonă dedicată vizitatorilor. El purta un ghiozdan, acolo unde avut, cel mai probabil, și recipientul cu benzină.
Polițiștii au analizat camerele de supraveghere și au instituit filtre pentru căutarea lui, în gări, stații de autobuz, la intrările și ieșirile din Capitală.
Se efectuează cercetări în cadrul unui dosar pentru „distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.
Din primele declarații date polițiștilor reiese că acest bărbat nu a avut în intenție să rănească vreo persoană, intenția a fost de a produce daune într-o instituție fundamentală a statului român.
Această faptă se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Camerele de supraveghere instalate pe holul de la intrare în Parlament au surprins momentul în care magazinul cu suveniruri ia foc, iar un bărbat iese în grabă. Vânzătoarea magazinului a făcut un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri.
Toate bunurile din magazinul incendiat s-au făcut scrum, chiar dacă pompierii au intervenit de urgență.