Acasă Locale Stiri Satu Mare PNL și PDL fac fuziune

PNL și PDL fac fuziune

PNL și PDL încearcă să ajungă „pas cu pas” la „un mare partid de centru-dreapta”, a anunțat liderul democrat-liberal Vasile Blaga, după întâlnirea PNL-PDL, menționând că este „destul de greu de crezut” că se va reuși aceasta până la alegeri. Președintele PDL a adăugat că s-a luat decizia ca cele două partide să aibă un candidat unic la Președinție, care va fi stabilit pe baza unor cercetări.

„Am decis să avem un candidat unic la Președinție, pe care-l vom stabili pe baza unor cercetări”, a menționat el.

„Noi discutăm o fuziune în timp și o colaborare imediată, practic o alianță, considerăm că suntem din seara asta aliați între cele două partide”, a spus Blaga.

Potrivit lui Blaga, discuțiile cu liberalii au confirmat un lucru care a intra în conștiința publică „din nefericire”, anume acela că „alianțele nu au dus viață lungă din varii motive”, pentru că nu a existat o suficientă maturitate în clasa politică românească ca să-și îndeplinească de la început până la sfârșit obligațiile reciproce.

„Și atunci, chiar dacă vom funcționa ca o alianță până când vom ajunge la o fuziune, nu vom scrie pe hârtie, pentru că și noi și mă bucur și colegii liberali am participat la aceste discuții deschiși și sinceri, adică avem încredere unii în alții și vom ajunge până la urmă la o construcție”, a explicat Vasile Blaga.

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că PDL și PNL au stabilit că de joi grupurile parlamentare liberale și democrat-liberale din cele două Camere vor lucra împreună și tot de joi vor începe colaborările în teritoriu pentru a se constitui majorități ale celor două partide.

„De mâine (joi – n.r.) vor începe colaborările în teritoriu pentru a se constitui majorități ale celor două partide și (…) ceilalți colegi vor constitui grupurile necesare pentru a crea, pentru a lucra la acest proiect pentru România, pentru a începe discuții localitate cu localitate, județ cu județ, pentru a aduna forțele celor două partide, astfel încât într-un timp, cum spuneam eu, cât mai scurt, dacă s-ar putea mâine dimineață, dar nu o să putem, să ajungem la a construi un foarte puternic partid de centru-dreapta din România”, a spus el.

Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la rândul său, la finalul discuțiilor cu liderii PDL, că toate alianțele locale ale PNL cu PSD prin care au fost asigurate majorități locale urmează să fie rupte, pentru a fi încheiate altele cu PDL.

Antonescu: Am luat hotărârea de a construi împreună un mare partid. Fuziunea pleacă pe paritate, nu vorbim acum de renunțarea la numele partidelor

Liderul liberal Crin Antonescu a menționat, la rândul său, că, în urma discuției PNL-PDL de miercuri, s-a luat hotărârea de a construi împreună „un proiect care să implice un mare partid de dreapta într-un viitor cât mai apropiat”.

„În urma acestei prime discuții pe care delegațiile partidelor noastre le-au purtat, în esență am luat hotărârea de a colabora, de a construi împreună un proiect politic solid, de durată, un proiect pentru România, un proiect care să implice un mare partid de dreapta într-un viitor cât mai apropiat, o construcție pentru alegerile prezidențiale, pentru administrația locală și pentru alegerile parlamentare, pentru o viitoare guvernare împreună”, a spus Antonescu.

„Există principii și valori fundamentale care ne unesc, există elemente programatice, există complementaritate și există o voință politică pe care am exprimat-o și am confirmat-o, am verificat-o astăzi împreună”, a adăugat Crin Antonescu.

Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că negocierile dintre PNL și PDL privitoare la fuziune pleacă ”în mod tacit” de la principiul parității, precizând că deocamdată nu se vorbește despre renunțarea la numele unuia dintre partide.

Antonescu a fost întrebat dacă renunță la numele PNL, în urma fuziunii dintre PNL și PDL.

”Nu renunță nimeni la nimic, vreau să vă rog să înțelegeți că în acest moment nu avansăm nici nume și ipoteze, dar vă spun clar că cele două partide vor avea, vor susține un candidat comun la Președinție și în timpul cel mai scurt pe care ni-l impune deja un calendar rațional noi vom face această evaluare, pe baza criteriilor, pe baza cercetărilor sociologice, pe baza tuturor evaluărilor, și vom anunța numele candidatului, evident. Nu are rost să vorbim acum de numele partidului când el va fi fuzionat, pentru că vă asigur, nu se va petrece o fuziune fără să știm numele sub care fuzionăm”, a declarat liderul demisionar al PNL.

El a precizat că se dorește un partid mare ”prin fuziune, cât mai curând rezonabil”.

”Fuziunea într-un mare partid a două partide serioase este o construcție la rândul ei temeinică și care necesită un timp. Vrem ca acest timp să fie cât mai scurt, dar construind temeinic. Că va fi înainte de alegerile prezidențiale sau după, asta vom vedea”, a mai afirmat Antonescu.

De asemenea, el a menționat că, ”fără a construi o alianță juridică”, PNL și PDL funcționează ”ca doi aliați politici foarte apropiați”.

Antonescu a mai afirmat că reprezentanți ai PNL și PDL vor începe discuții tehnice ”la propriu, nu la figurat”.

”Este posibil ca în 30 de zile să avem pași foarte consistenți pe calea acestor lucruri, nu ține numai de noi. Adică, de pildă, un studiu sociologic serios presupune o anumită durată și nu o stabilim noi, o stabilește sociologul respectiv, e ca la doctor”, a mai afirmat Antonescu.

Președintele demisionar al PNL a fost întrebat dacă a fost discutat principiul parității în cadrul negocierilor pentru fuziune.

”Nu am discutat principiul parității, dar din capul locului, tacit dacă vreți, și cred că asta s-a remarcat de ieri, pornim de la o discuție între egali”, a răspuns Antonescu.

- Advertisment -

Cele mai populare

Sfântul Dimitrie-Dumitru

În luna octombrie, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de...

Trecerea la ora de iarnă.Cum facem față tulburărilor de somn?

Trecerea la ora de iarnă poate avea efecte neplăcute asupra multor persoane, cum ar fi tulburările de somn și de dispoziție.

De ce se teme Donald Trump de votul prin corespondență?

Câștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA mai mult ca sigur nu va fi cunoscut în seara de după închiderea urnelor așa cum s-a...

Pandemia îndatorează puternic ţările UE. România, la mijlocul clasamentului

Datoria publică a avansat în UE, în ultimul an, până la 87,7% din PIB-ul Uniunii (T2/2020), cu opt puncte procentuale peste nivelul...

Comentarii recente