luni, aprilie 29, 2024
AcasăsusPoliția ne informează !

Poliția ne informează !

În urma unei acțiuni desfășurate în data de 17.01.2014, de către polițiștii din cadrul Secției 6 poliție rurală Tășnad, a fost identificat I. Doru de 19 ani, care conducea un autoturism marca Ford, pe DJ 191, în localitatea Cean, având permisul de conducere suspendat.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat.

In data de 17.01.2014, în jurul orelor 19.30, polițiștii din cadrul Secției 5 poliție rurală Petrești l-au identificat pe M. Adalbert de 36 ani, în timp ce se deplasa pe DJ 196B, în comuna Ciumești, având asupra sa o bicicletă de proveniență germană. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta sustrăsese bicicleta cu 15 minute mai devreme, din curtea unui bar de pe raza comunei.

Polițiștii au restituit bicicleta părții vătămate, în timp ce autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În data de 17.01.2014, în jurul orei 16.10, polițiștii din cadrul Secției 9 poliție rurală Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute au sustras de pe raza localității Huta Certeze un concasor de piatră marca „Norberg”, aparținând unei societăți comerciale.

Acționând împreună cu colegii Secției 8 poliție rurală Gherța Mică, polițiștii au identificat și oprit în trafic o autoutilitară marca MAN, care se deplasa pe DJ 109L înspre comuna Turț și care transporta pe trailer concasorul în cauză.

În urma verificărilor efectuate a fost identificat autorul în persoana lui B. Ovidiu de 25 ani, acesta fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Polițiștii Biroului de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare o cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pe V. Erzsebet de 41 ani care, în data de 17.01.2014, în jurul orei 11.35, în timp ce se afla într-un supermarket de pe raza municipiului Satu Mare, a sustras mai multe produse alimentare în valoare totală de 55,56 lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate.

În data de 18.01.2014, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ardud au fost sesizați prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112 despre faptul că într-o locuință de pe raza localității Gerăușa a avut loc o altercație între două persoane, una fiind înjunghiată.

Deplasându-se la fața locului polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, O. Ionel de 40 ani i-a aplicat două lovituri de cuțit în zona abdominală lui S. Dan de 53 ani.

Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Satu Mare, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei se va face încadrarea juridică a faptei.

În prezent autorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept al cuțitului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente