vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

politia satu mare

În urma activităților specifice desfășurate de către polițiști, a fost identificat numitul S. Tamas, de 19 ani, din comuna Pericei, jud. Sălaj, ca fiind autorul furtului prin efracție comis în noaptea de 16/17.10.2015 dintr-un magazin din localitatea Racova, constând în bunuri alimentare, țigări, băuturi energizante și parfumuri, prejudiciul total fiind în valoare de 500 lei. Autorul faptei este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților specifice desfășurate de către lucrătorii Postului de Poliție Comunală Supur, a fost identificat S. Călin de 35 ani, din Hurezu Mare, jud. Satu Mare, ca fiind autorul furtului unei butelii și al unui aragaz din locuința persoanei vătămate M. Vasile, faptă reclamată la data de 24.10.2015, cu un prejudiciu de 600 lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate aragazul sustras. Autorul faptei este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În data de 30.10.2015, polițiștii Postului de Poliție Comunală Homoroade l-au depistat în trafic pe S. Gheorghe de 26 ani, din Călinești Oaș, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe raza loc. Solduba, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat susnumitului de către B. Dănuț de 19 ani, din Călinești Oaș, care posedă permis de conducere. Susnumiții sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredințarea unui autovehicul unei persoane ce nu posedă permis de conducere.

La data de 30.10.2015, lucrătorii Postului de Poliție Comunală Lazuri au identificat-o pe numita P. Rita de 42 ani din localitatea Peleș, care în data de 20.10.2015 a sustras porumb știuleți de pe terenul agricol aparținând numitei A. Ildiko de 46 ani din Peleș. P. Rita este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul în valoare de 200 lei fiind recuperat integral și restituit părții vătămate.

La data de 30.10.2015, ora 16,30, conducătorul auto K. Alexandru, de 35 de ani, domiciliat în Tășnad, sat Sărăuad, jud. Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia pe str. Principală din Sărăuad, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de lemn de susținere a firelor pentru rețeaua de telefonie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltate probe de sânge. Susnumitul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În data de 31.10.2015, ora 10:25, Poliția Municipiului Satu Mare a fost sesizată prin apel 112, de către administratorul unei societăți comerciale din municipiu, despre faptul că în jurul orelor 10:20, două persoane de sex masculin au sustras 2 geci expuse la vânzare. Unul dintre bărbați a fost surprins de către partea vătămată în timp ce încerca să fugă din unitate cu geaca, iar celălalt a plecat cu geaca. Polițiștii au reușit identificarea autorilor faptei, în persoana numiților G. Andrei de 39 ani și V. Pal de 33 ani, ambii din Satu Mare. Prejudiciul estimat de 230 lei, a fost recuperat în proporție de 50%, respectiv o geacă în valoare de 115 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

La data de 31.10.2015 orele 16:36, lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați prin apel 112, de către G. Petrică de 51 ani, din comuna Hodod, sat Lelei, despre faptul că numitul F. Iosif de 51 ani, din aceeași localitate, în timp ce efectua lucrări de reparații la un grajd din incinta fostului C.A.P. Lelei, a căzut de pe acoperiș și a decedat. La fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică din cadrul Secției 6 Tășnad și ambulanța de la Spitalul Cehu Silvaniei. După 40 minute de resuscitare a victimei, cadrele medicale au constatat decesul persoanei, aceasta suferind leziuni în zona cervicală și traumatism cranio-cerebral. În cauză nu sunt suspiciuni de omor. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean II Satu Mare, pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei medico-legale a decesului. Cercetările continuă.

La data de 31.10.2015, ora 21:10, conducătorul auto V. Alexandru de 65 de ani, domiciliat în Lazuri, jud. Satu Mare, în timp ce conducea autoutilitara marca Citroen pe str. Avram Iancu din orașul Tășnad, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism Volkswagen, care era parcat regulamentar. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat și probe de sânge. Susnumitul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 31.10.2015, orele 23:27, Poliția municipiului Carei a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că numita T. Aneta de 28 ani, domiciliată în mun. Carei, a fost bătută cu pumnii, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, de către soțul său T. Romeo de 32 ani, cu același domiciliu. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

În data de 31.10.2015 ora 03.52, numitul Z. Lucian, de 34 ani, domiciliat în mun. Satu Mare, a condus autoturismul marca Audi pe Bulevardul Vasile Lucaciu din municipiu, în timp ce avea o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit lucrare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 01.11.2015, orele 03:24, conducătorul auto M. Florin de 24 ani, din Batarci, județul Satu Mare, conducând autoutilitara marca Peugeot în localitatea Botiz, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă și a consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul din dreapta al direcției de mers. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a acestuia. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Cercetările în cauză continuă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente