sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

politia

În data de 19.01.2016, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei l-au identificat în trafic pe DN1F pe B. MIRCEA, de 33 ani, din Căuaș, în timp ce conducea un tractor agricol cu remorcă neinmatriculată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectl săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neinmatriculat.

Ieri, 19 ianuarie a.c., în jurul orelor 14,20, am fost sesizati prin SNUAU 112 de catre P. Vasile, de 59 ani, din Batarci, despre faptul că, în timp ce încerca să pornească un utilaj de împraștiat gunoi, care era conectat la tractorul pe care îl conducea, paletele utilajului s-au desprins lovindu-i pe doi bărbați în vârstă de 23 și 61 de ani , care se aflau în preajmă, provocându-le mai multe leziuni la brațe și piept. Victimele au fost transportate la Spitalul Jude\ean Satu Mare în vederea acordării de îngijiri medicale.
În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

In cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 179 sancțiuni contravenționale în valoare de 21.325lei.

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 33 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.800 lei.

Amplasarea radarelor pentru data de 21 ianuarie 2016

– DN 19: Ciuperceni – Livada – Vama – Negrești Oaș;
– DN 1C: Apa – Halmeu;
– DJ 193: Păulești –Pomi;
– DN 19A: Satu Mare – Ardud – Supur;
– DN 19: Carei – Petrești;

– Municipiul Carei:
 Strada Agoston;
 Strada Petofi Sandor;
 Strada 1 Decembrie 1918;

 DN 1F: Carei – Urziceni

– Municipiul Satu Mare:
 Strada Odoreului;
 Bulevardul Lucian Blaga;
 Bulevardul Unirii.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente