joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

sigla_politia_romana_18672900

În urma activităților desfășurate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Satu Mare, au fost identificați autorii furtului comis în noaptea de 11/12.12.2015, dintr-o societate comercială din Satu Mare. Este vorba despre un tânăr de 24 ani, și trei minori cu vârste cuprinse între 17 și 15 ani, toți din Ardud, care în noaptea de 11/12.12.2015, prin forțarea sistemului de închidere au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras articole de îmbrăcăminte cauzând un prejudiciu de
1. 000 lei.
Cercetările continuă cu autorii în stare de libertate.

De asemenea, polițiștii Postului de Poliție Săuca, au identificat autorul furtului comis în data de 02 ianuarie a.c.. Este vorba despre un minor în vârstă de 11 ani, din Cean, care în după masa zilei de 02 ianuarie a.c., a pătruns prin efracție în locuința unui consătean de unde a sustras foițe de țigară în valoare de 200 lei.

Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale, din cadrul Poliției orașului Tășnad l-au identificat și prins pe D. Romeo, de 36 ani din Tășnad, care la data de 23.01.2016, aflându-se la muncă în gospodăria unei persoane din Sărăuad, profitând de neatenția acesteia, a sustras 80 bonuri de pâine care se aflau pe mobilierul din bucătărie. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 50%.
Autorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, din Codul Penal.

Ieri, 02 februarie a.c., în jurul orei 11,50, polițiștii rutieri tășnădeni, l-au depistat în trafic, pe M. Vasile, din Tașnad, conducând un autoturism în timp ce se afla în stare de ebrietate. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta indica o concentrația de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate si probe de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe , fapta prev. si ped. de 336 alin 1 din C.P. ”.

La data de 02.02.2016, în jurul orelor 20,05 polițiștii Secției nr.9 Negrești Oaș au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o tânără de 28 ani, din Orașu Nou, despre faptul că M. Ștefan, de 29 ani, din aceeași localitate, a fost agresat fizic și lovit cu un topor de către fratele acestuia. Victima a fost transportată la Spitalul Negrești Oaș pentru acordarea îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe.

Tâlhărie
Astăzi, 03 februarie a.c., în jurul orelor 10,55 am fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie din Satu Mare, despre faptul că pe B-dul Transilvania din Satu Mare a avut loc o tâlhărie.
În fapt, K. Gabriela, de 43 ani, din Satu Mare, casieră la o societate comercială, în timp ce se deplasa pe b-dul Transilvania, a fost deposedată prin violență, de către un bărbat, de o geantă ce conținea suma de 72.000 lei, bani proveniți din încasările societății pe care intenționa să îi depună la bancă.
Până la sosirea patrulei de siguranță publică cetățenii care se aflau în apropierea locului faptei l-au imobilizat pe autor predându-l polițiștilor. Autorul a fost identificat în persoana lui K. Arnold, de 23 ani, din localitatea Livada. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.
Susnumitul este cerectat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 233 din Cod Penal, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și instanței de judecată.
Prin promptitudinea și spiritul civic de care au dat dovadă cetățenii aflați în zonă au contribuit la identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.
Mulțumim cetățenilor pentru sprijinul acordat și reamintim opiniei publice că astfel de atitudine ne ajută în activitatea noastră de asigurare a unui climat de ordine și siguranță publică.
In cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 291 sancțiuni contravenționale în valoare de 21.513 lei.

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 21 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.800 lei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente