luni, decembrie 2, 2024
AcasăsusPoliția ne informează !

Poliția ne informează !

Polițiștii Postului de Poliție Certeze  l-au identificat pe raza localității, pe M. Romulus, de 55 de de ani  din Oradea, jud. Bihor, în timp ce conducea autoturismul marca VW POLO având autorizația de circulație provizorie expirată.

Susnumitului i s-a întocmit dosar penal.

De asemenea,  a fost depistat în trafic S. Nelu, de 29 ani, din Socond,  în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Orașu Nou, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie. In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Ieri, 04 iunie 2014, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a fost sesizat de către un bărbat din  Odoreu, despre faptul că pe marginea drumului dintre localitațile Odoreu și Vânătoresti se află un bărbat căzut la pământ prezentând diferite leziuni la nivelul capului, totodată solicitându-se si un echipaj de ambulanță. La fața locului s-au deplasat politiștii Serviciului Investigații Criminale care au identificat victima in persoana lui D. Gheorghe de 40 ani, din localitatea Coșbuc, județul Bistrita Năsăud, cioban la o stână de oi pe raza localității Odoreu care a fost lovit de către doi bărbați de 32 și 25 ani din județele Gorj și Vaslui ambii ciobani la aceeasi stână cu victima.

Victima a fost transportată la spitalul judetean unde în urma examinării medicale a rezultat că nu i s-a pus viata in primejdie. În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale  l-au identificat si prins pe numitul L. Nandor, de 19 ani, din Satu Mare, care în data de 02 iunie 2014 in jurul orei 17.00, a pătruns într-un  salon de masaj, din Satu Mare, de unde a sustras 2 telefoane mobile, un portmoneu cu suma de 100 Euro , 90 lei si acte personale aparținând administratorului salonului. Prejudiciul cauzat de 1.800 lei a fost recuperat în proporție de 70%.

Cercetările continuă.

In cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate   sancțiuni contravenționale în valoare  de  lei.

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat  78  sancțiuni contravenționale în valoare totală  de  21.055  lei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare