vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePolitia ne informeaza !

Politia ne informeaza !

La data de 23 august a.c , orele 00.30, polițiștii din cadrul Secției  Tășnad, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare, au oprit în trafic pe D.N. 1-F, în localitatea Săcășeni, autoturismul marca Volkswagen, condusă de numitul  SZILARD S, de 28 ani, din județul Bihor,în auto se mai afla și  CSABA T, de 47 ani, domiciliat în Ungaria. Procedând la verificarea mărfii transportate în autoturism , s-a constatat că aceștia transportau într-un recipient de material plastic , cantitatea de 1000 litri, combustibil lichid , respectiv produs petrolier, care aparținea pasagerului din auoturism. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu a putut prezenta  acte de proveniență a mărfii întrucât nu deținea astfel de documente. Bărbatul în vârstă de 47 de ani , a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 12/1990 Rep., art. 1 , lit. „e” iar în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990 Rep , s-a ridicat în vederea confiscării cantitatea de 1000 litri combustibil.

La data de 22.08.2014, poțiștii Postului de Poliție Valea Vinului au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către o femeie din localitatea Măriuș ,  despre faptul că un tânăr , de 24 ani, în seara de 21.08.2014, fiind sub influența băuturilor alcoolice , la locuința sa, a încercat să  constrângă o fată și apoi un alt tânăr , să întrețină raporturi sexuale cu acesta .Părțile implicate locuiau în același imobil. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aspectele reclamate se confirmă .În cauză se efectuează cercetări  pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol, faptă prev. și ped. de art. 218 alin. 1, alin 3 lit. c) și alin. 6 din Codul Penal.

Sâmbătă , în jurul orei 14, pe DN 1F, în afara orașului Tășnad, Județul Satu Mare, un pensionar , în vârstă de de 59 ani, din localitatea Bixad, conducand autoturismul marca Ford ,  înmatriculat în Luxemburg, pe fondul consumului excesiv de alcool și a conducerii imprudente a intrat în coliziune cu o căruță tractată de un cal, condusă de către  IOSIF D. , de 58 ani, care circula în aceiași direcție de mers. In urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unui minor , de 11 ani, din localitatea  Căuaș, pasager in căruță. Atât conducatorul auto cât și conducătorul căruței au fost testați cu aparatul etilo test, rezultatul fiind în cazul  conducătorul auto de 1,90 mg/l alcool pur în aer expirat, iar în cel al  conducătorul de atelaj de 0.22 mg/l alcool pur în aer expirat. S-au recoltat probe biolgice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri tășnădeni efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste

La data de 23.08.2014, orele 22:30  polițiștii  de siguranță publică  din cadrul Secție  Tășnad au fost sesizați prin apel SNUAU-112 de către un localnic  din Orbău , în vârstă de 53 ani, despre faptul că în jurul orelor 19:30 a fost lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele de către un alt localnic , de 36 ani. Victima a fost transportată  cu ambulanța la Spitalul orășenesc Tășnad, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu: traumatism ocular drept  și escoriații la nivelul urechii drepte. Conflictul ar fi avut loc din cauza unor neînțelegeri  dintre cei doi. Persoana reclamată este cercetată  în stare de libertate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe .

Sâmbătă , în jurul orei  23.00 ,polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un eveniment  rutier produs  pe DJ 193, în afara localității Petin. La fața locului s-a constatat că accidentul s-a produs în următoarele împrejurări:  o femeie, în vârstă , de 37 ani, localitatea Corod , a  condus autoturismul marca Dacia Logan și  a accidentat un tânăr , în vârstă de 27 ani, din Ambud care circula pe bicicleta si care a efectuat o manevră de întoarcere la stânga fără să se asigure corespunzător. In urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Conducatoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În cadrul acțiunilor desfășurate  în acest week-end  pe raza municipiului și a  județului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  și pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate  323  contravenții  în valoare de 27000  lei , totodată  au fost reținute  7 permise de conducere pentru  nerespectarea regimului legal de viteză.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente