vineri, mai 3, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția Satu Mare, locul I la concursul de câini

Poliția Satu Mare, locul I la concursul de câini

caini-satu-mare

Poliția Satu Mare are cei mai buni și mai isteți câini din țară, patrupedele Ares și Roca ocupând primele două locuri la Campionatul național al câinilor de serviciu ce s-a desfășurat la Sibiu și la care au participat câini de serviciu din toată țara.

Cea de-a 13- a ediție a Campionatului de Dresaj al Câinilor de Serviciu din MAI s-a încheiat și cei mai buni câini au fost premiați. Campionatul a avut loc în perioada 3 – 7 octombrie 2016, la Centrul Chinologic Sibiu. Competiția a fost organizată de Centrul Chinologic Sibiu și Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. La concurs au participat echipe reprezentative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel că 22 de echipe câine-instructor au concurat pentru un loc pe podium la probele: Câine universal, Detectare explozivi, Patrulare intervenție, Căutare și salvare.

I.P.J. Satu Mare a fost reprezentat la concurs de două echipe câine – instructor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, la secțiunea Patrulare intervenție.

La finalul concursului agent șef principal Nistor Vlad, însoțit de câinele Ares, a ocupat locul I iar agent șef principal Silaghi Alexandru însoțit de câinele Roca a ocupat locul al II-lea.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente