marți, aprilie 16, 2024
AcasăsusPrefectul în atenția localităților cu pericol de inundații

Prefectul în atenția localităților cu pericol de inundații

Sala mică de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit marți, 8 apriliie 2014  ședința lunară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.

Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele puncte:

1. Riscurile existente la nivelul Județului Satu Mare si managementul acestora.

Clasificarea unităților administrativ-teritoriale și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile;

Schema riscurilor teritoriale;

Planurile de răspuns pe tipuri de risc;

Riscurile care sunt gestionate de instituțiile M.A.I.

2. Evoluția alunecărilor de teren din localitatea Babța, comuna Bogdand și reducerea efectelor negative privind construcțiile afectate.

Tot în cadrul ședinței, la punctul Diverse, prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram a prezentat circulara transmisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin care se solicită primăriilor și instituțiilor abilitate să verifice modul în care s-a efectuat salubrizarea cursurilor de apă și au fost realizate șanțuri și rigole în localități pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. De asemenea, prefectul a cerut instituțiilor cu competențe în domeniu să găsească soluții pentru modul de gestiune al polderelor. Cererea vine ca urmarea a sesizărilor primite din partea comunității locale din comuna Andrid, acolo unde cetățenii care au terenuri în zona polderelor sunt inundați, fiindu-le puse în pericol plantațiile.

“Vom constitui un grup de lucru pentru a verifica modul în care suntem pregătiți pentru situații de urgență, concret pe linia producerii unor posibile inundații. Comisia va verifica și activitatea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, să vedem dacă au și ei toate planurile de risc, toate actele care au fost prezentate azi. Pentru cazul din localitatea Babța, unde un cetățean ne-a solicitat ajutorul din cauza faptului că imobilul în care locuiește este afectat de alunecările de teren am dispus verificări la fața locului. Situația s-a confirmat, fapt pentru care am solicitat celor abilitați să întocmească propuneri pentru a le transmite la nivel central” a declarat în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram.

Conform notei de constatare a pagubelor în teren, în localitatea Babța sunt în pericol de prăbușire două gospodării, în fiecare din imobile locuind câte două persoane. Alunecările de teren au afectat fundațiile și structura de rezistență a caselor, existând crăpături majore în fundație și pereți(de cca. 3 cm-7 cm)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente