joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Stef, declarat INCOMPATIBIL. A.N.I. cere DEMISIA

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Stef, declarat INCOMPATIBIL. A.N.I. cere DEMISIA

Agenția Națională de Integritate a constatat că președintele Consiliului Județean Satu Mare, MihaiAdrian Ștef, a fost în incompatibilitate atât în perioada 2008-2012, când a fost vicepreședinte al CJ, cât și în noul mandat de șef al instituției, întrucât a deținut simultan și alte funcții. Mihai Adrian Ștef a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare în mandatul 2008-2012, iar din 2012 este președintele instituției.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Mihai Adrian Ștef a deținut, în mandatul de vicepreședinte al Consiliului Județean, și funcția de administrator al SC Stef & CO SRL, respectiv din 21 iunie 2008 până în 21 aprilie 2009, precum și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul “Stef Mihai Adrian Persoană Fizică Autorizată”, din 21 iunie 2008 până în 18 iunie 2012.

De asemenea, în perioada mandatului de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Mihai Adrian Ștef a deținut, simultan, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul “Stef Mihai Adrian Persoană Fizică Autorizată”, în perioada 18 iunie 2012 – 30 mai 2013.

“Astfel, Ștef Mihai Adrian a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «(…) funcția de (…) președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de (…) administrator (…) la societățile comerciale (…) calitatea de comerciant persoană fizică”, se arată într-un comunicat de presă de vineri al ANI.

Mihai Adrian Ștef a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Potrivit celor declarate de Adrian Ștef, acuzațiile formulate de ANI sunt nefondate. „Acuzațiile ANI sunt nefondate deoarece am renunțat la calitatea de administrator al SC Stef & CO SRL la data de 3 martie 2008, deci anterior începerii mandatului de vicepreședinte. Nu este adevărat nici faptul că în perioada exercitării mandatului de președinte al CJ aș fi deținut simultan atât această funcție cât și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Ștef Mihai Adrian persoană fizică autorizată”.

Am derulat activități în calitate de comerciant persoană fizică doar în 2007. Aceste activități nu au mai fost derulate în 2008, iar în 2009 am făcut demersuri și am suspendat activitatea de persoană fizică autorizată, iar suspendarea a fost efectivă până în 2012. În 2013 s-a dispus radierea PFA Ștef Mihai Adrian. Voi contesta raportul emis de ANI în termenul legal de 15 zile de la comunicare”, a declarat Ștef.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente