Duminică, 5 octombrie în cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul municipiului Satu Mare , Dorel Coica, președintele Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Satu Mare, Ioan Pop, respectiv Natalia Covaci, consilier în cadrul Compartimentului Evenimente, Cultură, Educație și Sport a Primăriei Satu Mare. Tema principală a fost perioada de desfășurare a „Zilelor Recoltei”.
Sătmărenii sunt invitați în perioada 10-12 octombrie să participe la o nouă ediție. Evenimentul este organizat împreună cu Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Satu Mare, deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, la ora 12.00.
„Prin intermediul domnului Govor, am lansat invitația și Consiliului Județean să participe alături de noi la această sărbătoare a recoltei”,
Potrivit președintelui Ioan Pop, până în prezent și-au anunțat intenția de a participa la târg, 36 de producători, atât din județul Satu Mare cât și din: Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Alba. „Cei din județele Sălaj, Maramureș, Alba și Bistrița-Năsăud vor veni cu produse pe care noi nu le avem. Cei din Maramureș cu gemuri și zacuscă. În Sălaj este un producător de plante medicinale. Cei din Bistrița-Năsăud vor veni cu produse de artizanat iar din Alba va sosi un producător cu diferite creme făcute pe bază de produse apicole”, spune Pop.
De asemenea, a fost invitat și un cultivator de flori din Csengersima (Ungaria). Pe lângă noutățile pe care le pregătesc organizatorii pentru sărbătoarea din acest an, la târgul din week-end-ul următor sătmărenii vor putea găsi: legume, fructe, produse de panificație, boace, țuică, must, vin, ceramică de Vama, mere ecologice, sucuri ecologice, cătina albă, căpșuni din Drăgușeni, etc.
Primarul a lansat invitația producătorilor de a participa la acest eveniment, mai ales că locurile sunt gratuite. ”Nu percepem niciun fel de taxă. Locurile sunt gratuite”, spune primarul.
Deasemean în cadrul evenimentului, sâmbătă, vor avea loc și momente de muzică populară ce vor fi susținute de ansamblurile de folclorice din județul nostru.
G.A