miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareReîncepe vaccinarea împotriva hepatitei B

Reîncepe vaccinarea împotriva hepatitei B

Ministerul Sănătății a recepționat azi, 2 septembrie primele 50.000 de de doze de vaccin anti-hepatic B, din cele 200.000 pe care le va achiziționa în acest an (2014).
Ministerul Sănătății a transmis în teritoriu toate măsurile care trebuie luate în această perioadă pentru derularea în bune condiții a campaniei de vaccinare.
Direcțiile de sănătate publică au fost înștiințate să se prezinte în regim de urgență la sediul Companiei Unifarm SA pentru ridicarea dozelor de vaccin și repartizarea acestora.
Vaccinul va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinați, cât și pentru vaccinarea de rutină a nou-născuților, conform calendarului.
Vaccinul antihepatitic B este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a hepatitei B și se administrează la nou-născuți în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul național de imunizare al Ministerului Sănătății și este gratuit.
Ministerul Sănătății a demarat procedurile de achizitiție centralizată a vaccinului încă de la începutul acestui an.
Dificultățile legate de procesul de achiziționare se datorează lipsei de pe piață a produsului. În prezent există un număr mic de producători care mai produc aceste vaccinuri și care nu au disponibile în acest moment cantitățile necesare la nivel global.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente