marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSărbătoarea bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril marcată și la Vama

Sărbătoarea bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril marcată și la Vama

Duminica 11 noiembrie 2013 – Președintele Consiliului Județean Satu Mare Adrian Ștef a participat în localitatea Vama la sărbătoarea bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Ziua a început cu o slujbă religioasă, oficiată de preotul Ioan Roman.  Ca în fiecare an bserica s-a bucurat de un public larg printre care și subprefectul Cristian Sasu, directorul Centrului de Creație, Felician Pop, dar și președintele Organizației Județene Satu Mare a PDL, Petre Mureșan, și vicepreședintele PNL Satu Mare, Mircea Pal, doi fii ai satului. Slujba a fost urmată de un concert de pricesne.

Sărbătoarea bisericii din Vama este organizată pentru al patrulea an consecutiv de către credincioși, în frunte cu interpretul de muzică populară Nicu Pop, cu sprijinul Primăriei Vama și al Consiliului Local. După concertul de pricesne, Felician Pop și preotul Ioan Roman au înmânat diplomele de onoare pentru invitații lor. Evenimentul a continuat la Valea Măriei cu o masă festivă, ocazie cu care primarul comunei Vama, Vasile Corodan, a premiat patru cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Aceștia au primit flori, diplome și un certificat de căsătorie din partea Consiliului Local.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare Adrian Ștef  i-a felicitat pe organizatori și i-a asigurat de tot sprijinul instituției pe care o conduce.

„Trebuie să vă spun că domnul primar Corodan este printre primarii liberali pe care îi stimez și îi respect foarte mult, nu numai datorită vârstei, ci mai ales pentru chestiuni administrative, am învățat foarte multe de la domnul primar. Nicu Pop este printre tinerii din județul Satu Mare care ne reprezintă cu cinste, nu numai Vama este reprezentată cu cinste, ci și județul Satu Mare și întreaga Țara Oașului. Sigur Centrul de Creație a reușit să se implice în foarte multe acțiuni și salut această inițiativă  a Centrului de a-i ajuta pe tineri, nu numai pe ei,  pe toți acei oameni care ne pot reprezenta cu cinste și ne mândrim cu ei și cu acțiunile lor. Am demonstrat acest lucru, am fost alături de tineri, i-am sprijinit și sprijinim, implicit și acest eveniment. Faptul că acești oameni își sacrifică din timp, își sacrifică de multe ori răbdare și neuroni, pentru că este foarte greu să faci lucruri bune, e mai ușor să faci rău. Dar în momentul în care tu faci lucruri bune, găsești oamenii care să critice, așa că faci bine, dacă nu ar exista critici ar trebui să te întrebi unde sunt cârcotașii. Felicitări Nicu! Te vom sprijini în continuare, ai pornit pe un drum bun, nu uita niciodată de unde ai plecat, de comunicatatea care te-a dat, în care te-ai format. Este un moment în care tu și fiecare dintre noi, trebuie să dăm înapoi localității din care venim și oamenilor datorită cărora noi ne-am format. Nicu Pop acesta este momentul tău! Ai fost premiat la „Luminătorii satelor”, un alt eveniment care premiază valorile. Felicitări tinere! a declarat Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean.

Invitații și participanții la masa festivă au avut parte și de momente artistice oferite de către preotul Ovidiu Ciprian Marțiș, dar și de către Vlad Doroș și formația sa.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente