vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSătmărenii pot contribui cu poze la albumul județului

Sătmărenii pot contribui cu poze la albumul județului

Joi, 3 septembire în cadrul unei conferințe de presă susținută la Consiliul Județean, prețedintele acestei instituții, Adrian Ștef a declarat că dorește să realizeze împreună cu Muzeul Județean și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, un album foto al județului Satu Mare.

La întâlnirea cu presa au participat și cei doi directori de la instituțile subordonate Consiliului Județean, Liviu Marta, directorul Muzeului Județean și Felician Pop, directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

La realizarea acestui album vor putea contribui toți sătmărenii înteresați, „Vrem ca la acest album să contribuie cu fotografii toți cei interesați, pentru ca nu cumva după finalizarea lui să se audă că nu este făcut bine.  Avem adunate poze, dar eu zic că nu sunt suficiente și pentru a avea un album cu imagini reprezentative din tot județul solicităm sprijinul celor care se pricep” . a declarat Adrian Ștef.

Deasemenea Felician Pop a spus că „Era mai ușor să realizăm acest album cu o firmă specializată, dar vrem ca să aibă fiecare sătmărean implicare.” a declarat Felician Pop

Liviu Marta a fost impresionat de idee, „Este o idee foarte bună împreună cu monografia județului”.

Imaginile pot cuprinde peisaje, dar pot fi și reprezentative pentru comune, chipuri, port popular sau istorie.

Pozele trebuie printate si depuse la Muzeul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale sau la Consiliu Județean până în 24 octombrie. Selecția va avea loc în cadrul unei expoziții, iar albumul va fi gata până pe data de 1 decembrie.

Albumul va cuprinde aproximativ 200 de fotografii și se  dorește să fie un document ce va fi oferit delegațiilor oficiale, ulterior urmând să se decidă dacă va intra în circuitul turistic.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente