sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSatu Mare intensifică relațiile cu românii din Ucraina

Satu Mare intensifică relațiile cu românii din Ucraina

La invitația autorităților din Biserica Albă, raionul Rahiv – Ucraina, o delegație sătmăreană compusă din oamenii de cultură Felician Pop, Robert Laszlo (director CJCPCT) și Petrică Mureșan (director artistic CJCPCT) au fost prezenți marți, 4 noiembrie 2014, în mijlocul românilor de aici.

Scopul  vizitei a fost acela de a identifica liniile directoare pentru viitoarele proiecte transfrontaliere.

În acest sens, au fost demarate deja discuțiile cu Mihai Tocar, președintele Asociației ”Speranța” din orașul românesc Slatina (Solotvino), raionul Teceu (Tiacevo), în vederea relansării, cu sprijin din România, a unei publicații românești bilunare, pentru românii din dreapta Tisei.

În perioada imediat următoare va fi constituită o redacție, care va avea sediul la Primăria din Slatina, și se va pune la punct o rețea de distribuție pentru ca un număr de 1000 de ziare să ajungă în casele românilor de aici.

Felician Pop a transmis salutările președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, precum și intenția conducerii CJ de a sprijini substanțial comunitatea românescă din Zakarpatia.

Însoțiți de directoarea grădiniței din Biserica Albă, Lenuța Popovici, oaspeții din România s-au întâlnit apoi, cu primarul de aici, Gheorghe Berinde, cu directorul școlii, Mihai Clementev și cu părintele paroh greco – catolic, Bogdan Cerneștean.

În cadrul discuțiilor, au fost analizate posibilitățile unor schimburi culturale, precum și organizarea la Satu Mare, în vara anului viitor a unei Școli de cultură și civilizație românească, adresată în primul rând elevilor care intenționează să urmeze Facultatea de Limba  Română de la Ujgorod.

Autoritățile din Biserica Albă s-au arătat dispuse la rândul lor, să găzduiască vreme de două săptămâni, copii din România, care să viziteze principalele atracții turistice din zonă.

Delegația sătmăreană s-a angajat să identifice o școală din Satu Mare care să încheie un astfel de parteneriat.

Asociația culturală ”Sătmărenii” a făcut o valoroasă donație bisericii greco – catolice din Biserica Albă, și anume, o icoană foarte veche, specifică acestui cult, precum și peste 100 de volume de cărți, necesare bibliotecilor instituțiilor de învățământ din localitate.

Menționăm că icoana a fost restaurată cu multă măiestrie, de către specialiștii Muzeului Județean Satu Mare.

Oaspeții au vizitat primăria, biserica, școala și grădinița, fiind  impresionați de nivelul educației românești care li se oferă copiilor de aici.

Reprezentații comunității românești din Zakarpatia au apreciat că noua putere instalată la Kiev este mult mai deschisă față de minorități, un exemplu concludent fiind și numirea în fruntea raionului Teceu, a primarului român din Apșa de Mijloc, Vasile Iovdii.

De asemenea, aceștia au apreciat că județul Satu Mare este cel mai de nădejde partener din România pentru cei de aici, lucru concretizat prin sprijinul direct pe care autoritățile sătmărene l-au acordat de-a lungul vremii, importantei comunități românești din Maramureșul istoric.

DSCN00551

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente